Militarii înarmați vor fi prezenți în localitățile aflate în carantină și ar putea împiedica slujbele din biserici

Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, susține că militarii înarmați vor fi prezenți în localtățile care sunt în carantină. Totodată, aceștia s-ar putea implica și în împiedicarea slujbelor din bisericile țării. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Informația cu privire la localități a fost confirmată într-un comunicat oficial emis recent de Ministerul de Interne, care a precizat că azi echipajele Poliției Naționale, în comun cu tehnica militară a Ministerului Apărării, patrulează pentru a informa cetățenii despre riscurile răspândirii și îmbolnăvirii cu virusul COVID-19, dar și pentru a asigura respectarea de către cetățeni a regimului de carantină și izolare la domiciliu.

Așadar, echipele mixte sunt astăzi în localitățile raionului Cahul, Hâncești, Sângerei și Bălți, dar și pe întreg teritoriul municipiului Chișinău, iar acțiunele vor continua și în zilele viitoare.

Aseară, la emisiunea „Puterea a Patra”, ministrul Apărării a mai declarat că – deși încă nu a fost luată o decizie finală în acest sens – militarii înarmați ar putea interveni și opri slujbele care se desfășoară în biserici, contrar restricțiilor impuse de autorități.

„Noi vom acționa așa cum va spune Poliția. Eu am viziunea mea lăuntrică, dar asta e așa… mai mult în calitate de cetățean. Noi trebuie să fim mai serioși și mai duri, pentru că riscul e mai mare decât credem”, a declarat Pânzari.

Daniela Danilova

Recent Posts

O dronă a încălcat spațiul aerian al R. Moldova miercuri dimineața

În contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale…

50 de minute ago

video | Comisara europeană pentru extindere: „R. Moldova va primi pe 28 octombrie o foaie de parcurs pentru aderarea la UE”

Republica Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania vor primi foile de parcurs pentru aderarea la Uniunea…

15 ore ago

O nouă linie electrică între R. Moldova și România, cu bani americani: 130 de milioane de dolari pentru „Trump Liberty Line”

Pregătirile pentru construcția liniei electrice Strășeni–Gutinaș, denumită „Trump Liberty Line”, avansează. Săptămâna trecută a fost…

21 de ore ago

De ce tot mai mulți moldoveni aleg parfumurile arăbești

Dacă în urmă cu câțiva ani un parfum cu note de vanilie, scorțișoară sau lemn…

21 de ore ago

Avertisment de la Berlin: Rusia ar putea avea ambiții și asupra Republicii Moldova

Rusia ar avea ambiții care depășesc războiul din Ucraina și ar putea viza și alte…

22 de ore ago

Un an de SEPA: Moldovenii și companiile au economisit 16,4 milioane de euro, potrivit BNM

Cetățenii și companiile din Republica Moldova au economisit aproximativ 16,4 milioane de euro la transferuri…

22 de ore ago