Militarii din stânga Nistrului ar fi organizat exerciții cu trageri asupra unor ținte aeriene

Militarii din regiunea transnistreană ar fi organizat în noapte de 22 spre 23 iulie exerciții cu trageri asupra unor ținte aeriene. Pe rețelele sociale au fost publicate mai multe imagini care surprind aplicațiile. Presa din stânga Nistrului nu a publicat nicio informație despre aceste exerciții. Între timp, vicepremierul pentru Reintegrare, Roman Roșca, a spus că urmează să se documenteze, transmite Moldova 1.
Totodată, consultanta principală a Biroului Politici de Reintegrare, Mariana Sarî, a menționat că acțiunile au avut loc în afara Zonei de Securitate, iar autoritățile constituționale nu au fost anunțate despre aceste exerciții.
Alexandru Flenchea, fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, a catalogat acțiunile ca fiind ilegale, iar miezul problemei este prezența ilegală a militarilor străini pe teritoriul Republicii Moldova.
Amintim că, pe 12 iunie, au mai fost desfășurate exerciții militare, organizate de structurile nerecunoscute de la Tiraspol și trupele Grupului Operativ al Trupelor Ruse staționate ilegal pe teritoriul țării. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat atunci că acestea reprezintă o provocare și o încercare de a distrage atenția de la alte probleme serioase prin care trece regiunea din stânga Nistrului.