Milioane blocate, percheziții în trei orașe și o condamnare cu închisoare. CNA face public raportul săptămânal

Percheziții la Chișinău, Comrat și Strășeni, 26 de dosare noi și bunuri sechestrate de peste 3 milioane de lei. Acestea sunt dintre rezultatele săptămânii trecute, anunțate de CNA.
Potrivit instituției, săptămâna trecută au fost efectuate mai multe percheziții în două dosare de rezonanță. Primul vizează finanțarea ilegală a unui partid politic, în care sunt suspectate 17 persoane. Acțiunile s-au desfășurat la Chișinău și Comrat, inclusiv în instituții publice. În al doilea caz, CNA a intervenit la Strășeni într-un dosar ce privește acțiuni ilicite ale unei companii din domeniul construcțiilor, suspectată de nerespectarea regimului de executare a lucrărilor.
Tot în această perioadă, un fost director de companie investigat de CNA și Procuratura Anticorupție a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru contrabandă. Acesta, împreună cu complici, inclusiv angajați ai Serviciului Vamal, a introdus ilegal patru loturi de echipamente pentru minare Bitcoin, în valoare totală de circa 4 milioane de lei, folosind identități false. Instanța l-a obligat să achite și despăgubiri de peste 800 de mii de lei.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat sechestre pe active evaluate la aproximativ 3,3 milioane de lei, inclusiv mijloace de transport, locuințe și terenuri pentru construcție.
La capitolul prevenire, Direcția legislație a CNA a emis 24 de rapoarte de expertiză legislativă și un aviz. În aceeași perioadă au fost eliberate 205 caziere de integritate, realizate trei analize operaționale și recepționate 91 de apeluri la linia națională anticorupție. Totodată, în cancelaria instituției au fost înregistrate 1770 de materiale. În total, în săptămâna de raportare, ofițerii CNA au pornit 26 de cauze penale.