fbpx

meteo | Cod galben „dublu” pentru această săptămână. Pe lângă temperaturi caniculare, ne așteaptă și secetă hidrologică

Săptămâna care vine aduce un dublu jackpot pentru iubitorii de căldură, căci pe lângă temperaturile caniculare, meteorologii au emis și un Cod galben de secetă hidrologică. Astfel, de miercuri, 7 august, până duminică, 11 august, moldovenii se vor delecta cu temperaturi de peste +30 de grade Celsius.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Avertizarea de secetă hidrologică intră în vigoare, de asemenea, pe 7 august și se va menține până pe data de 15 a acestei luni. Cu toate acestea, fenomenele implică și riscuri pentru oameni și natură.

Canicula aduce un risc crescut de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii), de afectarea capacităţii de muncă, dar și de veştejire, uscare, îngălbenire a frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întrerupere a creşterii culturilor agricole.

Din cauza precipitațiilor slabe și temperaturilor înalte ale aerului, în râurile și lacurile de acumulare din țară, se va forma secetă hidrologică, iar în acest context, populația și agenții economici sunt îndemnați să consume rațional resursele de apă.

Totodată, se recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11 – 18, purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale, consumul zilnic a circa 1,5 – 2 litri de lichide, evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice, dar și reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.

Articole asemănătoare

Back to top button