fbpx

Marta Kos: „Dacă R. Moldova nu finalizează negocierile de aderare până în 2029, voi considera mandatul meu un eșec”

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că succesul mandatului său depinde de finalizarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în 2029. Oficiala europeană s-a arătat optimistă că procesul va avansa rapid, însă a subliniat importanța insistenței și determinării Chișinăului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Dacă Republica Moldova nu va reuși să finalizeze negocierile de aderare la Uniunea Europeană până la încheierea mandatului meu, îl voi considera unul lipsit de succes. Sunt sigură că vom reuși să încheiem partea tehnică și dacă veți fi la fel de insistenți cum sunteți acum, atunci vom reuși să încheiem negocierile până în 2029”, a declarat Marta Kos.

Comisara a apreciat ritmul accelerat al procesului de aderare, menționând că Republica Moldova și-a demonstrat constant angajamentul pentru reforme, în ciuda provocărilor și interferențelor externe.

„Procesul de aderare în care este antrenată Republica Moldova se desfășoară cu o viteză record. Republica Moldova a demonstrat constant determinare pentru a continua reformele, în pofida circumstanțelor provocatoare și interferențelor străine. Voi fi cea mai fericită persoană din lume, sau din Europa, când vom deschide primul cluster, ulterior al doilea și al șaselea, dar important este să le închidem pe cele care deja au fost deschise pentru negocieri”, a adăugat Kos.

În ceea ce privește securitatea energetică, oficiala europeană a subliniat importanța independenței Republicii Moldova față de influențele externe, făcând o comparație cu statele baltice.

„Vom putea vorbi despre un sector energetic total independent și Rusia nu va mai avea pârghii de șantaj. Ca să înțelegeți cât de important este acest lucru, pentru comparație: Țările Baltice au avut nevoie de 15 ani pentru a-și consolida sistemul energetic și pentru a obține independența energetică”, a precizat Kos.

Amintim că în luna februarie a anului curent, Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, a avut o vizită în R. Moldova și s-a întâlnit cu președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean.

Articole asemănătoare

Back to top button