lista nominală | UPDATE: Ei sunt cei 101 deputați aleși de cetățenii Republicii Moldova în Parlament
UPDATE: Procesele verbale din alegeri au fost procesate aproape 100%. Astfel, mandatele de deputat în viitorul Parlament vor fi repartizate celor patru partide câștigătoare: PSRM, ACUM DA PAS, PDM și Partidul Șor. Din cei 101 de deputați, 50 sunt pe listele partidelor politice, iar 51 – pe circumscripții uninominale.
De asemenea, doar trei candidați independenți se regăsesc în totalul de pe circumscripțiile uninominale: Ion Groza, Alexandr Oleinic, Viorel Melnic, celelalte funcții fiind distribuite candidaților din partide.
Așadar, cele mai multe mandate vor fi împărțite Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) – în număr de 35. Partidului Democrat din Moldova (PDM) îi revine 30 de mandate, blocului ACUM DA PAS – 26, iar Partidului Șor – șapte la număr.
Știrea inițială: Aproape 98% din voturi au fost numărate, iar situația privind alegerea deputaților în Parlament este tot mai clară. Potrivit rezultatelor și analizei preliminare a listelor electorale, viitorul Legislativ ar putea avea următoarea componență nominală.
PDM (31 de mandate):
circumscripții uninominale
- Oleg Sîrbu
- Iurie Urzică
- Ion Leucă
- Corneliu Padnevici
- Eugeniu Nichiforciuc
- Gheorghe Brașovschi
- Eleonora Graur
- Nicolae Ciubuc
- Ludmila Guzun
- Vladimir Plahotniuc
- Pavel Filip
- Alexandru Jizdan
- Grigore Repeșciuc
- Alexandru Botnari
- Ghenadie Buza
- Dumitru Diacov
- Efrosinia Grețu
- Elena Bacalupe lista de partid:
- Andrian Candu
- Constantin Botnari
- Monica Babuc
- Vasile Bîtca
- Serghei Sîrbu
- Vladimir Cebotari
- Vladimir Andronachi
- Otilia Drăguțanu
- Svetlana Rotundu
- Violeta Ivanov
- Anghel Agache
- Vladimir Vitiuc
- Igor Vremea
PSRM (35 mandate)
circumscripții uninominale:
32. Zinaida Greceanîi
33. Irina Lozovan
34. Alla Pilipețcaia
35. Alexandr Usatîi
36. Alexandr Nesterovschi
37. Oleg Savva
38. Oleg Lipskii
39. Vladimir Bolea
40. Vasile Bolea
41. Vlad Bătrîncea
42. Adrian Lebedinschi
43. Grigore Novac
44. Alexandru Jolnaci
45. Chiril Tatarlî
46. Alexandr Suhodoski
47. Fiodor Gagauz
48. Gheorghii Para
pe lista de partid:
49. Ion Ceban
50. Eduard Smirnov
51. Bogdan Țîrdea
52. Ivana Koksal
53. Alla Dolință
54. Victor Gaiciuc
55. Vladimir Golovatiuc
56. Adela Răileanu
57. Corneliu Furculiță
58. Victor Bologan
59. Vladimir Odnostalco
60. Radu Mudreac
61. Vladimir Țurcan
62. Ivan Zabunov
63. Petru Burduja
64. Oleg Teterea
65.Tatiana Cunețchi
66. Gaik Vartanean
Blocul ACUM (25 de mandate)
pe circumscripții:
67. Maria Ciobanu
68. Lilian Carp
69. Liviu Vovc
70. Inga Grigoriu
71. Iurie Reniță
72. Dan Perciun
73. Mihail Popșoi
74. Andrei Năstase
75. Petru Frunze
76. Maia Sandu
77. Dumitru Alaiba
pe lista de partid:
78. Alexandru Slusari
79. Igor Grosu
80. Igor Munteanu
81. Octavian Țîcu
82. Liliana Nicolăescu-Onofrei
83. Sergiu Litvinenco
84. Chiril Moțpan
85. Dinu Plîngău
86. Oazu Nantoi
87. Radu Marian
88. Doina Gherman
89. Arina Spătaru
90. Veronica Roșca
91. Stela Macari
Partidul ȘOR (7 mandate)
pe circumscripții:
92. Ilan Șor
93. Marina Tauber
pe lista de partid:
94. Petru Jardan
95. Maria Albot
96. Denis Ulanov
97. Reghina Apostolova
98. Vadim Fotescu
Independenți, aleși pe circumscripții, 3 mandate:
99. Ion Groza
100. Viorel Melnic
101. Alexandr Oleinic