fbpx

Limba română câștigă teren în regiunea transnistreană. Cerere tot mai mare pentru cursurile gratuite organizate

Peste 1200 de persoane din regiunea transnistreană s-au înscris, în 2026, la cursurile gratuite de limba română organizate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Numărul reprezintă aproximativ 18,6% din totalul celor 6800 de cereri depuse la nivel național.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate la Tiraspol, unde s-au înscris 735 de persoane. La Tighina/Bender au aplicat 330 de persoane, la Rîbnița – 132, iar la Dubăsari – 69.

Cursurile sunt organizate atât online, cât și cu prezență fizică. Inițial, circa 900 de persoane au optat pentru formatul online, însă ulterior, în urma discuțiilor individuale, majoritatea au preferat participarea fizică. Lecțiile vor avea loc în instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiune.

În prezent, au fost deja formate grupe de studiu la Tiraspol, Tighina/Bender și Dubăsari, iar procesul de constituire a acestora continuă.

Programul de instruire include nivelurile A1, A2 și B1, oferă acces la materiale didactice și prevede eliberarea unui certificat la final. Durata cursurilor este, în medie, de aproximativ 120 de ore.

Datele oficiale arată o creștere constantă a interesului pentru aceste cursuri. În 2023, 320 de persoane din regiunea transnistreană au participat la program. În 2024, pentru circa 5000 de locuri au fost depuse peste 12 700 de cereri, iar Tiraspolul s-a clasat pe locul patru după numărul de aplicanți, cu 622 de solicitări.

În 2025, peste 8200 de adulți au urmat cursurile, deși inițial erau planificate doar 5000 de locuri.

De la lansarea programului, aproximativ 25 000 de persoane au beneficiat de cursuri gratuite de limba română.

Articole asemănătoare

Back to top button