fbpx

„LGBT-ul ista, ce facem noi cu dânșii?” Un bărbat, amendat pentru mesaj de instigare la ură și violență

Un bărbat care a instigat la ură împotriva comunității LGBTQ+ în timpul unei întâlniri electorale a fost sancționat contravențional, anunță Centrul de Informații GENDERDOC-M.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit organizației, cazul vizează un videoclip publicat pe contul de TikTok al lui Renato Usatîi, în care un participant a lansat un îndemn violent la adresa persoanelor LGBTQ+. Imaginile au fost surprinse în timpul unei întâlniri electorale și au fost distribuite în mediul online.

În urma unei plângeri depuse la poliție, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe Mihail Crăciun de instigare la discriminare, faptă prevăzută de Codul contravențional.

Acesta a fost sancționat cu o amendă de 2.000 de lei. Reprezentanții GENDERDOC-M subliniază că viralizarea conținutului a amplificat riscul de normalizare a discursului care promovează ura și violența.

Amintim că, cazul are la bază un videoclip publicat pe 4 septembrie 2025 pe pagina oficială de TikTok a liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi. Imaginile surprind o întâlnire electorală, în cadrul căreia un participant a lansat un mesaj cu conținut violent la adresa comunității LGBTQ+. În înregistrare, bărbatul l-a întrebat pe deputatul Renato Usatîi, „LGBT-ul ista, ce facem noi cu dânșii? Ori îi nicitojim, ori îi ucidem”.

Drept reacție, Renato Usatîi a râs și a declarat: „Iar o să-mi deschidă dosar penal”.

Articole asemănătoare

Back to top button