fbpx

Lavrov: „Rusia poartă responsabilitatea pentru cetăţenii ruși din Transnistria”

Moscova poartă responsabilitatea pentru cetăţenii ruşi din Transnistria, iar mandatul contingentului rus de menţinere a păcii din stânga Nistrului îşi păstrează pe deplin actualitatea, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat marţi agenţiei ruse de presă de stat TASS, scrie Agerpres.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În Transnistria trăiesc, din câte ştiu, 250.000 de cetăţeni ruşi. Bineînţeles, suntem responsabili pentru ei”, a declarat ministrul rus. „În primul rând, este vorba de contingentul nostru de menţinere a păcii şi de grupul de trupe care păzeşte uriaşul depozit de muniţii din Kolbasna”, a adăugat Lavrov, referindu-se la Grupul operativ de trupe ruse din Transnistria (GOTR) , format din rămăşiţele Armatei a XIV-a a URSS.

„Noi avem un mandat convenit la vremea respectivă de toate părţile”, a afirmat Lavrov, subliniind că „noi credem că acest mandat îşi menţine pe deplin actualitatea şi ne vom ghida după el”.

În acelaşi interviu, Lavrov a acuzat Kievul că ar încerca să se amestece în situaţia din Transnistria, inclusiv prin utilizarea forţei.

„Conducerea ucraineană joacă un rol foarte negativ, subversiv, deoarece a luat fără echivoc partea Chişinăului şi susţine în toate modurile posibile aspiraţiile belicoase ale acestuia, aspiraţii distructive faţă de Transnistria, încălcând statutul său de mediator în formatul de negocieri ‘5+2’”, a declarat Lavrov.

Potrivit acestuia, Ucraina ridică fortificaţii la graniţa cu Transnistria, arătându-se gata să se amestece în situaţia de acolo, inclusiv militar, conform TASS.

„Dacă vorbim despre situaţia în general din Transnistria, desigur, aceasta s-a degradat ca urmare a politicii pe care guvernul moldovean, condus de preşedintele [Maia] Sandu, a decis să o urmeze. Această politică este vădit antirusă, antitransnistreană, dacă vreţi”, a declarat Lavrov în interviul pentru TASS.

Evocând legea împotriva separatismului, votată recent la Chişinău, ministrul rus de externe a declarat că Moscova „nu vede sentimente separatiste în Transnistria”. „Vedem la conducerea transnistreană o dorinţă puternică de a pune în aplicare acele acorduri care au fost încheiate în formatul ‘5+2’, care au ca scop o soluţionare deplină, reciproc acceptabilă privind statutul Transnistriei”, a afirmat şeful diplomației ruse.

Serghei Lavrov a spus că formatul de negocieri ‘5+2’ (Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia şi OSCE, plus UE şi SUA, ca observatori) este în esenţă îngheţat.

„În mare măsură, la acest lucru a contribuit politica Occidentului, care a decis să ia „reglementarea” în propriile mâini, să impună această reglementare Tiraspolului şi să susţină pe deplin politica de confruntare, mioapă şi de blocaj a preşedintelui Sandu”, a declarat Lavrov.

Acest interviu apare în contextul în care Chişinăul şi Occidentul acuză Rusia de un „război hibrid” în Republica Moldova pentru destabilizarea situaţiei cu scopul de a bloca parcursul european al republicii.

La 12 martie, poliţia de la Chişinău a anunţat arestarea membrilor unei reţele pe care o suspectează că ar fi orchestrată de Moscova. Se presupune că, pentru destabilizarea situaţiei, aceştia urmau să organizeze tulburări în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale care zdruncină de mai multe luni capitala Republicii Moldova.

SUA au acuzat Moscova că „încearcă să slăbească guvernul Republicii Moldova”, cu scopul de a instala un guvern favorabil cauzei sale, conform AFP şi Reuters.

Articole asemănătoare

Back to top button