fbpx

Kadîrov anunță că-și face armată de mercenari: „Vreau să concurez cu Prigojin”

Ramzan Kadîrov a declarat că are în intenție să-și fondeze propria organizație de mercenari în stilul grupului Wagner condus de Evgeni Prigojin, relatează Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ascensiunea grupului Wagner și a altor organizații de tip mercenar în afara armatei ruse, dar care luptă cot la cot pentru obiectivele criminale ale lui Vladimir Putin au ridicat îngrijorări printre diplomații occidentali că aceste grupări militare ar putea să fie, într-o zi, un factor destabilizator în Rusia.

Într-un mesaj publicat pe rețeaua Telegram, Kadîrov a spus că grupul Wagner, care luptă alături de armata rusă în Ucraina, a obținut „rezultate impresionante” și că astfel de companii militare private sunt o „necesitate”.

„Putem să spunem cu încredere că Wagner și-a arătat valoarea în termeni militari și că a pus punct discuțiilor cu privire la necesitatea acestor grupuri militare private”, a spus Kadîrov, care conduce republica cecenă din interioriul Rusiei din 2007.

„Când serviciul meu pentru stat se va fi încheiat, am planuri serioase să concurez cu dragul nostru frate, Evgeni Prigojin, și să creeze o companie militară privată. Cred că va fi de succes”, a adăugat Kadîrov.

Și Kadîrov, și Prigojin conduc forțe armate în general autonome față de comandamentul armatei ruse și sunt aliați înfocați ai dictatorului rus. Totuși, în trecut, cei doi au mai avut atitudini critice la adresa conducerii militare a armatei ruse, scrie digi24.ro.

Amintim că liderul cecenilor, Ramzan Kadîrov, a reacționat în seara de duminică, 12 februarie, la informația precum că în presupusul atac al Rusiei asupra Republicii Moldova ar putea fi implicați soldați ceceni. Acesta afirmă că ar fi în stare să se implice, dacă un asemenea ordin va fi dat de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Articole asemănătoare

Back to top button