Foto simbol: sputnik.md
Ion Ceban susține că Andrei Năstase, contracandidatul său la șefia capitalei, ar lansa informații false despre el. Mai mult, socialistul spune că este întristat din cauza faptului că unele instituții media distribuie aceste „minciuni”.
„Slăbiciunea oponentului nostru față de minciuni a fost vizibilă de la începutul campaniei, iar pe parcursul campaniei a reușit să-i convingă pe toți că asta știe cel mai bine – să mintă. Ne întristează că unele instituții media au preluat minciuna răspândită de oponentul meu.
Suntem adepții principiului că fiecare are dreptul la opinie și la promovarea ei inteligentă, de asta am respectat până acum și vom respecta în continuare instituțiile media, chiar și dacă uneori admit abateri vizibile de la regulile de conduită deontologică”, a comentat Ceban, într-o postare pe Facebook.
Pe de altă parte, însă, socialistul a punctat că va examina calea legală de atac a minciunii și „va fi nevoit” să atace instituțiile media care au publicat falsul.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că marți, 8 septembrie, în R. Moldova au fost…
Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…
Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…
Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…
Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…
Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…