Insula care „va salva” aproximativ 500.000 de oameni de furia apelor. Unde se afla aceasta?
O insulă artificială, amplasată în mijlocul Oceanului Indian, ar urma „să salveze” aproximativ 500.000 de persoane de creșterea nivelului apelor, cauzată de schimbările climatice. Spațiul este amplasat la o distanță de circa opt kilometri de Male, capitala Maldivelor.
Încălzirea globală provoacă topirea ghețarilor și amenință mai multe insule, relatează libertatea.ro, cu referire la BBC Travel. Regiunea tropicală, îndrăgită de turiști pentru plajele exotice, se numără printre ele, iar autoritățile au decis astfel să protejeze populația.
Conform estimărilor specialiștilor, până în 2100 toate insulele care intră în componența Maldivelor ar putea ajunge sub ape. În 2008 au început să apară inițiative de soluționare a problemei, fiind ridicată o insulă plutitoare, numită și „Orașul Speranței”.
Pentru ridicarea insulei de 188 de hectare, milioane de metri cubi de nisip au fost pompați de pe fundul mării. Până la mijlocul lui 2020 se preconizează ca peste 240.000 de persoane să locuiască pe insulă. Totodată, aceasta reprezintă concomitent și un obiectiv turistic, aducând venituri la bugetul statului.



