fbpx

Iniţiază-te în lupta pentru drepturile omului și fă-ți vocea auzită. Cum poți fi noul membru „Speak Up! Moldova”?

Speak Up! Moldova recrutează noi membri până pe 27 ianuarie. Astfel, dacă dorești să promovezi toleranţa şi te regăsești în calificativul „open-minded”, nu rata şansa de a te implica în organizaţia axată pe combaterea discriminării.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vor fi selectați candidaţii ce doresc să-şi facă vocea auzită, cu o viziune inovatoare în legătură cu viitorul organizației, pasionați de mesajul și de valorile promovate de Speak Up! Moldova”, menționează Board-ul ONG-ului.

Membrii Speak Up! se vor putea bucura de oportunități pentru dezvoltare personală, având posibilitatea de a se afirma în diverse direcții: evenimente și proiecte, marketing, relații externe, resurse umane etc. Ei vor interacţiona cu personalităţi dintr-o gamă vastă de domenii şi vor face parte dintr-o echipă de tineri eficientă şi prietenoasă.

Potrivit condițiilor, vor dispune de un avantaj în procesul de selecţie candidaţii cu experienţă de lucru în organizaţii de tineret şi care posedă cunoștințe în PR, Marketing şi chiar filmare şi montaj al videoclipurilor, promovarea unei pagini de Facebook, scrierea articolelor etc.

„Speak Up! este un proiect ce promovează egalitatea și toleranța în Republica Moldova. Noi ne opunem indiferenței, misoginismului și discriminării de orice fel.

Printre acțiunile recente ale Speak Up! Moldova se numără evenimentele orientate spre îmbinarea vieții personale și a celei profesionale: „You can have it all”. Au fost realizate experimente sociale, pentru a observa reacția chișinăunenilor la violența domestică şi stigmatizare. Alături de noua echipă preconizăm un nou val de proiecte de succes!”, mai zic reprezentanții.

Doritorii pot aplica până 27 ianuarie 2019, prin completarea acestui formular. Vocea voastră poate fi auzită, contribuind la edificarea unei societăți mai bune!

Articole asemănătoare

Back to top button