fbpx

infografic | Spațiu mai puțin sau reguli mai riguroase? În perioada ianuarie-iunie au fost eliberate doar 1432 autorizaţii de construire pentru clădiri 

În perioada ianuarie – iunie 2019 au fost eliberate doar 1432 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, cifră care prezintă o scădere cu 8,2% față de perioada similară din 2018.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Biroului Național de Statistică, după mediul de rezidenţă, în primele cinci luni ale anului 2019, în mediul urban au fost eliberate 809 autorizații de construire, ceea ce reprezintă cu 3,7% mai puțin față de ianuarie – iunie 2018.

În mediul rural au fost eliberate 623 autorizații sau cu 13,5% mai puţin față de ianuarie-iunie 2018.

În profil regional, în ianuarie-iunie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent a scăzut numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale, cu 80 autorizaţii.

Această scădere se reflectă în următoarele regiuni: în mun. Chişinău (cu 52 autorizaţii), în regiunea Nord (cu 38 autorizaţii), în regiunea Centru (cu 6 autorizaţii), în regiunea Sud (cu 6 autorizaţii). În UTA Găgăuzia s-au eliberat cu 22 autorizaţii de construire a clădirilor rezidenţiale mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Pentru clădirile nerezidențiale, s-au eliberat cu 48 autorizaţii de construire mai puţine, faţă de ianuarie-iunie 2018, scădere reflectată în regiunea Centru (cu 48 unităţi), în mun. Chişinău (cu 31 unităţi) şi în regiunea Nord (cu 26 unităţi). În UTA Găgăuzia şi regiunea Sud s-au eliberat cu 55 şi respectiv cu două autorizaţii de construire a clădirilor nerezidenţiale mai mult, comparativ cu ianuarie-iunie 2018.

Articole asemănătoare

Back to top button