fbpx

Incompetența din sitemul medical, criticată dur de ministra Sănătății: „Voi depune toată străduința ca pas cu pas să curățim medicina”

Ministra Sănătății, Ala Nimerenco, declară război indiferenței, aroganței, incompetenței și inculturii manifestate de unii doctori față de pacienții săi. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aceasta a menționat, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că va depune tot efortul pentru a curăța sistemul medical de persoane care nu-și exercită munca bine, știrbind astfel imaginea angajaților care își fac lucrul cu multă dedicație.

„Aceste „calități” nu reies din faptul că medicii și asistenții au salarii mici sau condiții improprii de muncă. Aceste „calități” le manifestă cei care au ajuns întâmplător în această profesie divină, cei care nu au compasiune față de durere, care nu sunt prieteni cu deontolgia și etica medicală”, a scris ministra.

Nemerenco a mai adăugat că primește zilnic mesaje care o înspăimântă, referitoare la comportamentul unor colegi.

„Un comportament, care înainte nu a reprezentat breasla medicinii, cea mai intelectuală categorie a societății din toate vremurile. Și ce e mai cutremurător, aceasta se întâlnește și în raport cu micii pacienți”, a spus aceasta.

Ministra a venit cu un îndemn pentru toți lucrătorii din sistemul medical ca să nu mai fie tolerat un astfel de comportament. Totodată, conducătorii instituțiilor și șefii de departament au fost avertizați să fie responsabili.

„Vreau să cunoască fiecare că sunt de partea nedreptățiților și voi depune toată străduința ca pas cu pas să curățim medicina de aceste urâte calități la care sistemul de sănătate a închis ani și ani ochii.

Dacă cei vizați nu se vor conforma și cei responsabili nu vor lua atitudine să prevină aceste comportamente, voi pune în aplicare tot ce stă la îndemâna unui ministru pentru a ne debarasa de ele, adesea împreună cu cei care le dețin”, a conchis Nemerenco.

Articole asemănătoare

Back to top button