Încă patru bolnavi de COVID-19 au decedat. Detalii despre moldovenii care s-au stins din viață
Astăzi s-au mai înregistrat patru cazuri de deces în rândul celor infectați cu virusul COVID-19 în Moldova. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a precizat că este vorba de trei femei și un bărbat.
Bărbat de 64 de ani. Era din raionul Briceni, tranferat în stare gravă de la SR Briceni la SR Edineț, pe 6 iunie. Mai suferea de hepatită toxică și obezitate de gradul II.
Femeie de 65 de ani. Pacienta era originară din municipiul Bălți, internată în stare gravă la Spitalul Clinic Bălți, pe 4 iunie, cu insuficiență respiratorie acută. Ea mai avea hipertensiune arterială de gradul III.
Femeie de 67 de ani. Aceasta era din municipiul Chișinău, transferată de la SCM „Sfînta Treime”, la Spitalul Clinic Bălți, pe 3 iunie, suferind și de pielonefrită cronică, hipertensiune arterială de gradul III, anemie cronică de gradul III.
Femeie de 64 de ani. Pacienta din Tiraspol mai avea obezitate de gradul III, diabet zaharat de tip doi, hipertensiune arterial de gradul doi și cardiomiopatie mixtă.
„Acele informații, precum că virusul COVID-19 nu există sau alte teorii ale conspirației, sunt false. Este un singur fapt dovedit – că virusul există și lovește în cei mai vulnerabili. De aceea vin cu un mesaj către oamenii în vârstă, dacă nu aveți necesități stringente, dacă nu este nimic urgent, stați acasă și rugați vecinii, rudele apropiate să vă ajute”, a declarat în această seară secretarul de stat al Ministerului de Interne – Sergiu Golovaci.
Așadar, bilanțul bolnavilor care s-au stins din viață a ajuns astăzi la 375. Amintim că azi țara noastră a înregistrat un bilanț record de persoane noi infectate – 406, numărul total fiind deja de 10.727.