fbpx

În teritoriile ucrainene cucerite de Rusia ar fi planificate referendumuri în luna iulie. Se vrea anexarea acestora Rusiei

Unul din negociatorii ruşi privind conflictul din Ucraina a arătat miercuri pentru agenţia Ria Novosti că teritoriile ucrainene cucerite militar de Rusia ar putea organiza referendumuri în iulie în vederea unei anexări, scrie g4media.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Nu vreau să fac preziceri (…), dar estimez că teritoriile eliberate vor ţine un referendum mai mult sau mai puţin în acelaşi timp, ceea ce este logic”, a spus Leonid Sluţki, preşedintele comitetului de afaceri externe din camera inferioară a Parlamentului rus.

„Mizez pe faptul că acesta ar putea avea loc în iulie”, a adăugat acest oficial care face parte din delegaţia rusă la negocierile de pace cu Ucraina, care sunt paralizate de săptămâni.

Rusia numeşte „teritorii eliberate” regiunile ucrainene pe care le ocupă împreună cu aliaţii săi separatişti.

E vorba de republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă Moscova a recunoscut-o şi ai căror lideri au ambiţia să se alăture Rusiei, dar şi de regiunile Herson şi Zaporijjia, în sudul Ucrainei, pe care armata rusă le-a cucerit în mare parte de la sfârşitul lunii februarie.

Au fost impuse acolo administraţii pentru a introduce rubla ca monedă, a acorda naţionalitatea rusă locuitorilor sau a instala reţele de comunicaţii ruseşti.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat pe faptul că locuitorii acestor patru teritorii „ar trebui să-şi poată alege viitorul”. „Nu ne îndoim că vor lua cea mai bună decizie”, a spus el.

Ocupând aceste regiuni, Rusia controlează în totalitate coastele Mării Azov ceea ce constituie un pod terestru care leagă teritoriul rus de Peninsula Crimeea pe care Moscova a anexat-o în 2014.

Foto: g4media.ro

Articole asemănătoare

Back to top button