În premieră, Chișinăul găzduiește Campionatul European de Armwrestling. Când va avea loc
Peste o mie de sportivi din 30 de state vor participa în perioada 11-17 iunie la cea de-a 32-a ediție a Campionatului European de Armwrestling și Para Armwrestling. Evenimentul în premieră va avea loc la Chișinău, la Centrul Moldexpo.
Deschiderea oficială a campionatului va avea loc pe 11 iunie, ora 16.00. În următoarele zile, de la ora 09.00, vor începe meciurile preliminare, care vor dura până la 16.00, iar la 17.00 vor ave aloc finalele.
Cei mai buni sportivi ai Europei vor disputa 306 seturi de medalii printre juniori, veterani, seniori, dar și toate clasele paralimpice, a precizat într-o conferință de presă la IPN președintele Federației Naționale Sportive de Armwrestling din Republica Moldova, Alexandru Grumeza.
La campionat și-au anunțat deja prezența mai multe misiuni diplomatice.
Potrivit lui Alexandru Grumeza, finala campionatului va fi transmisă în direct pe Canalul național We Sport, așa ca cei care nu au posibilitatea să urmărească competiția de pe loc să o facă live, la ecrane.
Primarul general, Ion Ceban, este bucuros că orașul Chișinăul va fi gazda unui astfel de eveniment. Timp de șapte zile, capitala Republicii Moldova va fi gazda acestui eveniment sportiv extraordinar, a remarcat edilul. Sunt invitați toți doritorii. Evenimentul reprezintă un interes foarte mare din toate punctele de vedere.
Andrei Pavaloi, șef-adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, a salutat desfășurarea evenimentului și și-a exprimat încrederea și speranța că federațiile sportive vor putea în continuare aduce în capitală campionate de așa nivel.