În Moldova se va institui starea de urgență în sănătate! Până când va fi valabilă și ce spune Chicu despre sancțiuni?

În această seară se încheie starea de urgență, aprobată de Parlament. De mâine, însă, se declanșează starea de urgență în sănătate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia a fost luată azi, 15 mai 2020, de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Starea va fi valabilă până pe 30 iunie curent.

„În funcție de evoluția situației epidemiologice, regimul poate fi revizuit pentru că sunt mai multe coduri de alertă determinate”, a precizat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

„Rog toți cetățenii, agenții economici, politicienii, să consulte și respecte restricțiile sau, ca și în cazul stării de urgență, încălcările prevederilor legale vor avea aceleași efecte, penalizări, sancțiuni, pe care nu ne le dorim”, a precizat Chicu.

Comisia a decis să păstreze interdicția transportului internațional și aerian. De asemenea, unitățile comerciale trebuie să continue să asigure triajul vizitatorilor, respectarea regulilor de igienă și evitarea aglomerațiilor. Rămân în vigoare restricțiile ce țin de terenurile de joacă pentru copii, terenurile sportive și cele de agrement.

Tot azi, Comisia a precizat ca persoanele în vârstă nu au voie să meargă în locuri aglomerate dacă nu există necesitate stringentă.

Daniela Danilova

Recent Posts

video | Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”

Președinta Maia Sandu a adresat un mesaj cetățenilor cu ocazia împlinirii a 35 de ani…

9 minute ago

Mesaje de la Marco Rubio și Regele Charles pentru Republica Moldova de Ziua Independenței

Republica Moldova a primit mesaje de felicitare de la Washington și Londra cu prilejul celor…

28 de minute ago

Cine va evolua în PMAN de Ziua Independenței. Programul evenimentelor din 27 august

Republica Moldova marchează joi, 27 august, 35 de ani de la proclamarea Independenței. Principalele evenimente…

53 de minute ago

Trafic suspendat în centrul Chișinăului de Ziua Independenței. Cum va circula transportul public

Primăria municipiului Chișinău informează că, în contextul manifestațiilor dedicate Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței”, circulația transportului…

o oră ago

Alertă lângă traseul Chișinău–Basarabeasca: Poliția verifică un obiect zburător căzut la sol

Poliția a fost sesizată în această dimineață de un cetățean despre prezența unui obiect zburător…

2 ore ago

Spațiul aerian al Republicii Moldova, încălcat de cinci drone într-o singură noapte

Cinci drone au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 26 spre…

2 ore ago