Igor Grosu, acuzat de șantaj asupra primarilor, după o filmare pe ascuns în Elveția. Reacția politicianului

O filmare realizată pe ascuns în Elveția și publicată online de fostul premier Ion Chicu îl surprinde pe președintele Parlamentului, Igor Grosu, vorbind despre alegerile parlamentare din 28 septembrie și despre întâlnirile sale cu primarii din țară. În înregistrare, liderul PAS susține că discută cu edilii locali pentru a-i „mobiliza” în campanie și avertizează că, în cazul unui rezultat electoral slab, proiectele de infrastructură ar putea fi stopate. Igor Grosu a confirmat autenticitatea imaginilor și a acuzat că mesajele sale au fost scoase din context.
„Trebuie să ne ținem într-o expectativă și mobilizare, dacă doriți, și încordați undeva. Și asta fac și cu primarii. Eu personal mă întâlnesc cu toți primarii care nu-s de la noi, pe ai noștri deja îi ținem în tonus. (…) Dacă rezultatul nostru comun o să fie prost la toamnă, s-a terminat cu canalizarea, s-a terminat cu apa, cu multe lucruri bune, necesare nouă. Evident necesare. Dar pentru asta trebuie se pus osul la bătaie. Pentru că eu am o audiență, dar a ta este la firul ierbii. Omul când are o problemă în sat, ce face? Vine la primar”, afirmă Grosu în videoclipul difuzat pe rețelele sociale.
Acesta mai adaugă că abordările apolitice nu mai sunt valabile în contextul actual: „Apolitici sunt la Doina, Dumnezeu să-i ierte. În rest, pe toți ne vizează politica.”
Autenticitatea imaginilor a fost confirmată pentru TV8 de purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas. Aceasta a explicat că afirmațiile lui Grosu trebuie înțelese în contextul riscului de a pierde sprijinul european în cazul unei devieri de la parcursul proeuropean.
„Adevărul, oricum l-ai formula, este următorul: dacă pierdem calea europeană, pierdem și fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și posibilitatea de a mai face canalizare, apă, drumuri în sate și orașe, proiecte care costă foarte mult și pe care le-am făcut în ritm accelerat, fără precedent, anume datorită ajutorului european imens”, a declarat Vlas.
Declarațiile liderului PAS au stârnit reacții dure din partea opoziției. Printre cei care au comentat se numără și primarul Capitalei, Ion Ceban, care a calificat discursul drept „șocant” și l-a acuzat pe Igor Grosu de șantaj politic. „Am ascultat și am rămas pur și simplu șocat de ce am auzit din gura celui care a fost 4 ani președinte al Parlamentului Republicii Moldova, președinte al partidului de guvernare – Igor Grosu. Mie foarte complicat să vorbesc cenzurat la adresa dumnealui, dar este ceea despre ce v-am vorbit, despre ce-am scris, despre ce-am relatat de la tribunele europene. (…) Este un șantaj”, a afirmat Ceban, solicitând intervenția instituțiilor competente, precum și o poziție din partea Congresului Autorităților Locale.
La rândul său, deputata neafiliată Olesea Stamate, care a fost exclusă din PAS în urma unui scandal privind Legea amnistiei, a făcut apel la primari „să nu se lase manipulați”.
„Ultimele declarații făcute de Igor Grosu în diaspora demonstrează repetat că PAS a uitat de valorile de la care a pornit. Nu votezi la referendum – satul tău nu vede fonduri europene. Să nu votezi PAS la parlamentare – categoric interzis. A mai rămas să instituie pedeapsa penală pentru votul în favoarea altcuiva – și vom avea “democrație” totală. Marca PAS. Niciun partid nu poate împărți fonduri publice și beneficii de parcă ar face asta din buzunarul propriu, nu din banii noștri sau ai contribuabililor europeni. Oferta PAS e clară – ori cu ei, ori la Doina. (…) Dragi primari, nu vă lăsați manipulați”, a declarat ea.
Reacția lui Igor Grosu
Ulterior, Igor Grosu a venit cu o reacție publică pe Facebook, în care susține că declarațiile sale au fost scoase din context. El a reiterat ideea că fără sprijinul Uniunii Europene, proiectele de dezvoltare locală nu vor mai putea continua.
„Văd că se publică tot felul de declarații de-ale mele scoase din context, dar vreau să fac niște precizări. Am spus mereu și voi spune cu orice ocazie – dacă pierdem calea europeană, pierdem accesul la fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și singura șansă și posibilitate de a dezvolta Republica Moldova. Pentru că singuri nu avem din păcate resurse suficiente de a face aceste investiții. Nu vom mai putea face canalizare, apeducte, drumuri în sate și orașe, proiecte care costă foarte mult și pe care le-am făcut în ritm accelerat, fără precedent în ultimii 4 ani, tocmai datorită ajutorului european”, a scris liderul PAS.
Acesta a respins ideea că ar fi făcut presiuni politice asupra primarilor, susținând că mesajul său a fost unul de mobilizare în contextul mizei electorale. „Să nu credeți că Putin și grupările criminale vor investi în satele noastre. Rușii și bandiții vin ca să ia, nu să dea și asta am văzut-o cu toții în ultimii 30 de ani. De aceea, dragi cetățeni, vă rog repetat să ne informăm din surse credibile”, a mai scris Grosu.



