fbpx

Igor Dodon a vorbit cu jurnaliștii ruși despre situația politică din Moldova: „Alegerile parlamentare anticipate sunt cea mai probabilă soluție”

Igor Dodon a oferit un interviu agenției de presă ruse Tass, în care a vorbit despre situația din Moldova și despre modul în care s-ar putea forma majoritatea parlamentară. Șeful statului a declarat că vede doar câteva scenarii pentru ca Parlamentul să devină funcțional.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președintele le-a relatat jurnaliștilor din Federația Rusă că a inițiat consultări cu partidele care au acces în Parlament. Acesta susține că Legislativul va deveni funcțional în unul dintre următoarele cazuri:  PSRM va forma majoritatea cu blocul ACUM, Partidul Socialiștilor va crea majoritatea cu PDM sau în Legislativ nu se va forma majoritatea, iar mai mulți deputați vor trece la Partidul Democrat. În același timp, Dodon nu exclude că Parlamentul ar putea fi dizolvat și ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

„Sunt convins că cea mai probabilă soluție în această situație vor fi alegerile anticipate, care pot fi anunțate în cazul în care nu va fi desemnată conducerea parlamentului până la jumătatea lunii iunie. Dintre cele patru scenarii pe care le-am menționat mai devreme, există probabilitate de 60% că va fi dizolvat Parlamentul”, a spus șeful statului.

În același interviu Igor Dodon a menționat că ACUM nu va putea guverna împreună cu Partidul Socialiștilor, iar o înțelegere cu PDM ar putea avea loc doar în cazul în care majoritatea parlamentară va opta atât pentru intensificarea relațiilor cu Occidentul, cât și cu Federația Rusă.

Amintim că Igor Dodon a întreprins o vizită de lucru la Moscova pe 4 aprilie.

Articole asemănătoare

Back to top button