Igor Boțan vede ca fiind firească o coaliție dintre PD și PSRM: În programele formațiunilor sunt puncte care coincid
Analistul politic Igor Boțan este de părere că o coaliție parlamentară între PD și PSRM este posibilă datorită mai multor puncte comune din programele politice ale acestor formațiuni.
În cadul unei emisiuni de la TV8, expertul spune că și poziția deputaților din Blocul ACUM ar favoriza crearea unei majorități parlamentare dintre socialiști și democrați.
„Programul electoral al PSRM-ului nu se referă la dezoligarhizare, ei au o clauză privind combaterea corupției, lucru care este și în programul de guvernare al Guvernului Pavel Filip. În programul electoral al celor două formațiuni sunt foarte multe puncte care coincid, mă refer la PDM și socialiști”, a declarat Igor Boțan.
Analistul citat crede că în condițiile blocajului din partea fracțiunilor PAS și PPDA, PSRM și PDM ar trebui să formeze o nouă majoritate parlamentară și un nou Guvern.
„În astfel de situație, pentru ca țara să fie guvernată, este normal să coopereze două partide de stânga, un partid cu o doctrină social-democrată, alt partid pretinde că are doctrină socialistă. Vlad Plahotniuc este vicepreședinte al Internaționalei Socialiste și chiar are misiunea de a promova valorile socialiste în spațiul CSI. Cred că domnul Plahotniuc este capabil să-i convingă pe socialiștii din Moldova că ei pot fi parte a acestei mișcări socialiste”, mai spune Igor Boțan.
În același timp, expertul nu crede că sistemul electoral mixt va putea fi anulat, așa cum insistă Sandu și Năstase.
„Igor Dodon a spus foarte clar, acum două săptămâni, că votul mixt a fost introdus în beneficiul PSRM-ului și nu va fi anulat în beneficiul blocului ACUM”, a conchis Boțan.