fbpx

Iași: Un tată și-a dat fiul în judecată și i-a cerut înapoi banii dați pentru facultate după ce a aflat ceva neașteptat

Un bărbat din Iași și-a dat fiul în judecată, ca să-și recupereze banii pe care i-a dat băiatului pentru facultate. Procesul între cei doi bărbați, tată și fiu, a început la Judecătoria Iași, și acum a ajuns în etapa de recurs, la Curtea de Apel Iași.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tatăl, Dan. P, și-a dat fiul în judecată pentru pensia pensia alimentară la care o altă instanță îl obligase pentru ca băiatul, pe nume Cristian, să își continue studiile la facultate. Decizia privind pensia alimentară fusese dată în 2018, de Judecătoria Iași, când băiatul era încă la liceu. Tatăl a fost astfel obligat să îi susțină conținuarea studiilor până la 26 de ani, conform legii.

Bărbatul a aflat însă că tânărul era înscris la două facultăți, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, și, respectiv, la cea de Informatică, dar că nu s-ar fi dus nici la cursuri, nici la examene, așa că a fost exmatriculat. 

În acest context, considerând că fiul lui nu și-a mai continuat studiile, tatăl a considerat că are dreptul să ia înapoi suma de aproximativ 21.000 de lei, adică pensia de întreținere plătită suplimentar din 2019.

Judecătorii de la instanțele inferioare, Judecătoria și, respectiv, Tribunalul Iași i-au respins cererea, așa că bărbatul a atacat deciziile de fiecare dată.

Astfel, Judecătoria i-a respins tatălui cererea motivând că din înscrisurile depuse la dosar, tânărul se retrăsese de la studii de la FEAA în octombrie 2020, iar de la Informatică, în aprilie 2021, așa că bărbatul nu avea de ce să ceară banii începând cu 2019, scrie Ziarul de Iași, citat de Digi24.

La Tribunalul Iași, tatăl a susținut că că secretariatele celor două facultăți îi comunicaseră verbal că fiul său nu se prezentase la cursuri și nu promovase niciun examen, adică nu își continuase studiile. Judecătorii au considerat însă nu e suficientă această declarație a tatălui. Magistrații Tribunalului s-au raportat și ei la actele din dosar și au argumentat că statutul de student nu este condiționat de prezența efectivă la cursuri. 

Articole asemănătoare

Back to top button