Glucometre, teste și lanțete gratuite pentru toți diabeticii. De unde vor putea prelua setul de dispozitive medicale?
În premieră națională, persoanele diagnosticate cu diabet zaharat vor primi gratuit, începând cu 23 aprilie, glucometre, teste şi lanţete. Acțiunea a fost lansată de Compania Naţională de Asigurări în Medicină în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Potrivit Programului național de control al diabetului zaharat, pacienții care utilizează în tratament insulina vor primi câte un glucometru cu dispozitiv de înţepare, 1200 de teste şi 1200 de lanţete.
Totodată, celor care se tratează cu antidiabetice orale le vor fi distribuite câte un glucometru cu dispozitiv de înţepare, 100 de teste şi 100 de lanţete.
Diabeticii își vor putea prelua setul de dispozitive medicale prin intermediul Î.S. „Poşta Moldovei”, fapt care va facilita și munca medicilor de familie, întrucât aceștia nu vor mai avea sarcina de transportare, depozitare, păstrare și distribuire a acestor seturi.
Beneficiarii vor găsi în colet o scrisoare din partea Ministerului Sănătății și CNAM, dar și instrucțiunea privind folosirea glucometrului.
Potrivit datelor statistice, circa 100.000 de pacienți sunt diagnosticați cu diabet zaharat, dintre care 19.000 sunt insulinodependenți, iar aproximativ 81.000 – insulinoindependenți (utilizează antidiabetice orale).
Pentru achiziționarea și distribuirea glucometrelor, testelor şi lanţetelor, au fost alocate circa 25 de milioane de lei din bugetul de stat.