fbpx

foto | WC-uri de aproape 2 milioane de lei la Vama Leușeni. Au fost instalate și rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități

După ce pozele dezgustătoare cu veceul de la Vama Leușeni au făcut înconjurul internetului, acesta a fost renovat, iar acum arată total diferit de starea în care l-au cunoscut mii de călători. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, la ieșirea și intrarea în Republica Moldova, oamenii se pot folosi de grupul sanitar, care a fost dat în exploatare ieri, urmând ca și cel de la Vama Giurgiulești să fie inaugurat în curând. Acestea au fost construite timp de câteva luni de la zero și au costat Serviciul Vamal, potrivit contractului încheiat cu firma „KVM Cons” în septembrie 2018, peste 1,76 de milioane de lei.

Pe sensul de ieșire din R. Moldova, noul veceu este situat vizavi de cel vechi, lângă fosta cafenea din Vama Leușeni. Celălalt, de la intrarea în R. Moldova, se află lângă unul dintre magazinele „duty free”, scrie ziarulnational.md.

Gresia, lavoarele și vasele de toaletă sunt noi, fiind amenajat și un compartiment special pentru persoanele cu necesități speciale și rampe de acces. De asemenea, acestea sunt dotate cu calorifere și boilere, deservirea fiind gratuită.

Articole asemănătoare

Back to top button