foto, video | Circa 300 de militari cu 32 de unități de tehnică patrulează astăzi străzile din mai multe localități
Efectivul Armatei Naţionale patrulează străzile mai multor localităţi din țară. Soldații pot fi observați la Chişinău, Cahul, Bălţi, Hîncești și Sîngerei.
Potrivit Centrului Operaţional de Comandă al Armatei Naţionale, actualmente, circa 300 de militari în termen şi pe contract, cu 32 de unităţi de tehnică, ajută polițiștii și carabinierii să mențină ordinea publică. Ei monitorizează respectarea măsurilor impuse de autorități informează cetățenii despre riscurile răspândirii virusului COVID-19.
De asemenea, militarii și carabinierii monitorizează situaţia la staţii şi în unităţile de transport public. În următoarele zile, aceste acțiuni vor continua, iar cetățenilor le este recomandat să se informeze despre toate măsurile organizate și să respecte noile restricții care au intrat în vigoare pe 25 martie.