foto, video | Caravana electorală a PD-ului continuă: Care sunt cele 3 priorități ale democraților?
Partidul Democrat din Moldova vizitează localitate cu localitate pentru a-și promova platforma electorală pentru alegerile din 24 februarie. Dezvoltarea economică a ţării, creşterea veniturilor cetăţenilor şi pacea socială sunt cele 3 priorități pe care le promit democrații cetățenilor.
Recent, aceștia au ajuns și în raionul Edineț unde localnicii le-au prezentat un șir de probleme cu care se confruntă, dar au menționat și programele de stat menite să le ușureze viața.
Candidatul democraților pentru această circumscripție, Oleg Sârbu, s-a angajat să rezolve problema apei potabile din regiune și să sprijine în continuare proiectele pentru Edineţ, menționând deja câteva din realizările sale, împreună cu echipa locală.
„Împreună cu colegii din guvernarea PDM, am ajutat la renovarea şi dotarea a 51 de unităţi de învăţământ din raion, precum şi la înnoirea parcului de ambulanţe. Azi avem 4 ambulanţe noi în Edineţ, iar în curând vor sosi şi altele. Vom continua să reparăm şcoli şi grădiniţe, vom continua să reparăm drumuri, să extindem iluminatul public”, a spus Oleg Sîrbu.
Caravana electorală a PDM va continua să meargă în localităţile ţării, pentru a comunica cu alegători. Democraţii şi-au propus să aibă un număr mare de întâlniri cu cetăţenii, pentru a le vorbi despre realizările guvernării şi planurile de viitor ale partidului.