foto | Un pod din Regiunea Autonomă Evreiască s-a prăbușit în timp ce era construit. Au fost răniți 18 militari ruși

Un pod s-a prăbușit în timpul construcției. Drept urmare, mai mulți militarii ruşi, care lucrau la el în cadrul unui exerciţiu, au fost răniți. Tragedia a avut loc astăzi în satul Telman din Regiua Autonomă Evreiască – estul Rusiei.
În urma impactului, 18 lucrători au fost traumați, fiind transportaţi de urgență la un spital militar din regiunea vecină – Habarovsk. Militarii făceau parte din forţele de construcţii feroviare.
Încă nu se cunoaște motivul pentru care podul a căzut, dar se presupune că e vorba de o defecţiune a echipamentului de protecţie, transmite rbc.ru.
„Incidentul a avut loc în regiunea Smidovichi, unde se desfășoară exerciții militare. Aproximativ 20 de persoane au fost rănite. Nu există decedați”, a declarat un reprezentant al serviciului de intervenţii de urgenţă pentru agenția TASS.