fbpx

foto | Un moment unic și extrem de rar, surprins de obiectivul unui fotograf. Ce a nimerit în gura larg deschisă a unei balene?

O imagine spectaculoasă și extrem de rară a fost surprinsă de obiectivul unui fotograf, specialist în zoologie, care consideră că evenimentul este un moment unic în viață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Chase Dekker, care este biolog marin, a realizat o fotografie, pe 22 iulie, în care se observă un leu de mare căzut accidental în gura larg deschisă a unei balene cu cocoașă. În momentul surprinderii cadrului, Dekker se afla la bordul unei ambarcațiuni ce lua parte la o expediție de observare a balenelor din Oceanul Pacific, în largul golfului Monterey din California.

„Am văzut multe lucruri complet nebuneşti, dar niciodată aşa ceva”, a spus fotograful în vârstă de 27 de ani, care deja de un deceniu este pasionat de fotografierea animalelor.

Potrivit acestuia, în acea zi reperase un grup de balene cu cocoașă care vânau bancuri de anșoa. La un moment dat, un leu de mare ghinionist care înota în apropiere nu a fost în stare să se îndepărteze la timp, iar din acest motiv a sfârșit prin a ajunge în gura uneia dintre balene.

„Eram în extaz. Tocmai captasem în imagini un moment pe care nu îl voi revedea, probabil, niciodată”, a recunoscut Dekker.

Cu toate acestea, se prea poate ca leul de mare să fi scăpat nevătămat, întrucât balena cu cocoașă (care, de fapt, se hrănește doar cu krill și pești de dimensiuni mici) nu și-a închis maxilarele peste trupul acestuia, transmite Agerpres.

„Acel leu de mare a trăit cu adevărat experienţa lui Iona”, a comentat Chase Dekker pe Instagram, făcând trimitere la celebra poveste biblică a profetului cu acelaşi nume.

Chase Dekker via Instagram

Articole asemănătoare

Back to top button