fbpx

foto | Un documentar ce vorbește de „abuzurile sexuale ale lui Michael Jackson” – curând pe ecrane. Filmul, criticat de familia starului

Un documentar care vorbește despre presupuse abuzuri sexuale săvârșite de „Regele muzicii pop”, Michael Jackson, va apărea curând pe ecrane și va fi prezentat anul acesta la Festivalul Sundance. Filmul a fost dur criticat de către familia regretatului star, fiind calificat drept unul „patetic și scandalos”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Leaving Neverland” este regizat de cineastul premiat cu BAFTA, Dan Reed, şi va avea premiera mondială în perioada 24 ianuarie – 3 februarie, în Park City din Utah (SUA). Documentarul cuprinde și acuzațiile aduse lui Michael Jackson, care ar fi abuzat sexual copii.

 „Filmul este o altă producţie exagerată din şirul încercărilor patetice şi scandaloase de a exploata şi a face bani din imaginea lui Michael Jackson, o altă formă de prezentare a unor acuzaţii nefondate”, au criticat administratorii averii lui Michael Jackson.

Foto: sundance.org

În cadrul prezentării oficiale, „Leaving Neverland” va scoate în față „manipularea şi abuzarea” a doi bărbaţi, ale căror nume nu au fost făcute publice, de la vârsta de 7, respectiv 10 ani. Filmul durează patru ore, iar în primăvară va fi difuzat de televiziunea britanică Channel 4.

Menționăm că celebrului star, Michael Jackson, i-au fost aduse numeroase acuzaţii de pedofilie. În 1993, Jackson a fost acuzat că l-a abuzat sexual pe Jordan Chandler în vârstă de 13 ani. Totul s-a încheiat printr-o înţelegere civilă care s-a ridicat la 23 de milioane de dolari.

După decesul lui Jackson, în 2009, au mai fost intentate două procese, de Wade Robson şi James Safechuck, care au susţinut că artistul i-a molestat sexual la începutul anilor 1990. Ambele cazuri au fost respinse în instanţă.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, transmite mediafax.ro.

Articole asemănătoare

Back to top button