fbpx

foto | Sute de tone de petrol s-au scurs într-o lagună a Oceanului Indian! Experți: Dacă se va rupe nava eșuată, va fi o catastrofă ecologică

Aproximativ 1000 de tone de petrol s-au scurs într-o lagună a Oceanului Indian, după ce o navă a eșuat în largul coastelor Mauritius. Autoritățile insulei au declarat stare de urgență, iar experții au avertizat că nava s-ar putea rupe în două, ceea ce ar duce la o adevărată catastrofă ecologică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Petrolierul eșuat aparține unei companii japoneze și s-a ciocnit pe 25 iulie de un recif de corali, în apropierea rezervației Blue Bay Marine Park, unde apele sunt „impecabil de curate” și care reprezintă o celebră atracție turistică.

Mii de voluntari luptă în regiune, în cadrul unei operațiuni de curățare. Chiar și așa, ei spun că au apărut fisuri noi și că există riscul ca nava să se rupă, iar alte mii de tone de combustibil să fie eliberate în lagună.

„Există o mare probabilitate ca această navă să se rupă în două. În rezervoare mai sunt depozitate cel puțin 2500 de tone de petrol”, a declarat Sunil Dowarkasing, fost strateg pentru Greenpeace International și fost membru al Parlamentului din Mauritius.

Voluntarii folosesc pompe și echipe de salvare, pentru a scoate petrolul din celelalte tancuri înainte ca nava să se rupă. Deversarea se apropie de două ecosisteme marine protejate și de rezervația Parcului Marin Blue Bay, iar în apropiere se află mai multe plaje turistice populare și plantații de mangrove. Responsabilii sunt preocupați și cu privire la miile de localnici ale căror mijloace de trai vor fi afectate de catastrofă, transmite CNN.

Articole asemănătoare

Back to top button