fbpx

foto | Susțin Moldova de peste mări și țări. Cinci conaționali, stabiliți în Marea Britanie, au alergat 21 de km pentru o cauză nobilă

Chiar și stabiliți peste hotare, unii moldoveni nu uită de problemele care au rămas acasă când au plecat din țară, astfel, continuă să ajute și să lupte pentru oamenii de aici.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Câteva zile în urmă, în Marea Britanie s-a desfășurat încă o ediție a maratonului anual Griffin Chapman Colchester Half Marathon 2019, la care au alergat sute de oameni. Printre participanți s-au regăsit și cinci moldoveni, care au participat cu un scop, colectarea fondurilor pentru organizația „Phoenix”, fondată de Victoria Dunford.

Conaționalii noștri au alergat o distanță de 21 de kilometri cu scopul de a sensibiliza atât moldovenii din diasporă, cât și pe cei de acasă. Totodată, cei cinci au încercat să promoveze voluntariatul și cauza nobilă pentru care luptă Phoenix Centre.

„În Moldova copiii cu dizabilități suferă, copii ca Irina. Înainte de a veni la Centrul Phoenix, fata își petrecea cea mai mare parte a timpului într-un scaun cu rotile, într-o cameră mică, cu condiții proaste și fără contact cu lumea exterioară. Nu pentru că familiei nu îi pasă, ci pentru că nu avea altă alegere. Centrul Phoenix i-a dat o șansă nouă”, menționează unul dintre maratoniști.

Această inițiativă a fost lansată mai mult timp în urmă de moldoveanca Victoria Dunford, stabilită în Marea Britanie, și se ocupă cu susținerea și finanțarea proiectelor pentru tinerii cu dizabilități din țara noastră. Centrul asigură persoanelor cu dificultăți locomotorii acces la diferite materiale educative și multe activități, pentru a spori incluziunea și adaptarea acestora în societate.

Articole asemănătoare

Back to top button