fbpx

foto | Studiile pe timp de carantină – o adevărată provocare. Câțiva elevi și profesori ne-au destăinuit cu ce probleme se confruntă

Majoritatea profesorilor și studenților consideră că desfășurarea procesului educațional la distanță este o adevărată provocare. Chiar dacă pedagogii depun eforturi mari, tinerii susțin că interacțiunea directă dintre profesor și elev este esențială.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tot mai frecvent se discută despre eficiența sau ineficiența studiilor la distanță. De aceea, ZUGO a decis să afle de la mai multe persoane implicate în această activitate dacă văd măsura dată drept o soluție rezonabilă sau nu.

Menționăm că unii participanți la vox au decis să-și păstreze anonimatul.

Mariana Toacă – lectoră, președinta Comisiei de Asigurare a Calității la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC), USM: „Este o provocare pentru noi toți, pentru întreaga omenire, să stăm în autoizolare, dar faptul ca interacționăm zi de zi cu studenții este necesar tuturor. În aceste condiții, studenții vor conştientiza valoarea profesorului aflat în fața lor la ore. Profesorii neapărat vor identifica noi modalități interactive de lucru cu studenții”.

Maria Creciun – elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din Chișinău: „Situația actuală ne-a luat prin surprindere atât pe noi – elevii, cât și pe întregul sistem de învățământ… a fost o provocare. O bună funcționare a orelor la distanță se datorează celor mai buni profesori care reușesc să rămână conectați mereu la întrebările elevului. În același timp, platformele online – unde avem conexiune cu profesorii noștri – ne ajută să dispunem de o educație școlară mai ușoară. Consider procesul de studiere la distanță ca fiind dificil, deoarece o conduită bună a omului, aflat în procesul de învățare a programei de studiu liceal, ține și de interacțiunea dintre profesori și elevi în viața reală. Cu toate acestea, dorința de a studia este mai mare, ceea ce ne ajută să muncim mai mult pe cont propriu și să deprindem o altă metodă de a studia. Cu această ocazie realizăm că nu sunt atât de importante circumstanțele, ci dorința de a învăța și de a ne atinge scopurile. Dacă aș opta pentru orele online, renunțând la băncile școlii? Cu siguranță nu!”.

Natalia Țurcanu – profesoară la Liceul Teoretic Dante Alighieri din Chișinău: „Pe măsură ce lupta cu pandemia s-a transformat în una de poziții, comunitatea pedagogică s-a aliat, a săpat tranșee și chiar reușește să înainteze. Activitatea didactică niciodată n-a fost ușoară, profesorul nu a avut nici anterior prea mult timp liber, acum doar se cere o regândire a strategiei. Lipsa ei a bulversat la început, dar este depășită prin perseverență și ore multe de muncă, dacă alegem să ne canalizăm energia spre a crea și a nu distruge.

Instruirea la distanță pentru profesori, ca și pentru elevi, în primul rând, solicită abilitatea de autodisciplină, creativitatea și simțul responsabilității. Desigur, aceasta nu poate fi o soluție pentru termen îndelungat, deoarece o componentă foarte importantă a educației este interacțiunea umană și ceea ce ne lipsește acum, cel mult, tuturor, este reacția vie a elevilor în sala de clasă. Până atunci muncim, creăm și ne zâmbim la distanță”.

Foto simbol: Major-Prépa

Octavian Graur – student în anul II la FJȘC, USM: „Datorită orelor la distanță, am reușit să nu întrerupem procesul educațional și să continuăm să punem bazele necesare pentru profesie. Nu este cea mai eficientă metodă de predare-învățare, dar asta e, ne conformăm. N-am fost pregătiți în acest sens, probabil că nimeni nu a fost, așa că am deprins totul în procesul lucrativ. La început a fost mai greu, poate am crezut că revenim la „normal”, dar acum deja e mai bine, am intrat în esența procesului educațional la distanță. Dacă nu realizezi la timp sarcinile – îți asumi, fără a da vina pe sistem și situație. În această perioadă de #StămAcasă parca n-ai cum sa te dedici total studiilor, vorbind din propria experiența. Atunci trebuie să-ți setezi prioritățile, te conformezi situației și faci ceea ce trebuie”.

Profesor anonim: „Învățarea la distanță pot s-o asociez cu niște flori artificiale. Nu e ca atunci când te privesc ochii curioși ai copiilor. Nici rezultatele nu sunt reale. Unii sunt mai responsabili, lucrează independent, fără ajutorul celor din jur, altora le rezolvă frații, surorile. Sunt rezultatele mai bune ca la școală”.

Foto simbol: Washington University

Tamara Barcaru – elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Dante Alighieri din Chișinău: „Învățământul la distanță este o adevărată provocare pentru mine și colegi. Pregatirea de Bacalaureat si presiunea formată se amplifică. Deși profesorii fac eforturi uriașe pentru a nu simți o superficialitate în studii, acest lucru este destul de greu. Cu toate acestea, ne conformăm situației și încercăm să avem o discuție cât mai eficientă cu profesorii. Însă sper că perioada dată va trece repede și vom reuși să simțim toată euforia absolvirii liceului”.

Cătălin Pleș – student în anul II la FJȘC, USM: „Pentru student, experiența studiilor la distanță este destul de complicată și costisitoare. Stăm câte trei-patru ore pe zi în fața computerului. Pe lângă sarcini, mai avem și treburile casnice care tot necesită timp și muncă. Acum, timpul meu personal e atunci când dorm, dar și asta o fac cu stres, ca nu cumva să uit mâine dimineață să scriu: „Bună ziua, sunt bine” în grupul clasei, căci mă pot trezi și cu absență în ziua ceea. Nu credeam că voi zice asta-n viața mea, dar vreau la universitate, vreau la prelegeri – unde mi se explica mură-n gură, vreu la seminare, prezența profesorului în viața reală lipsește”.

Profesoară anonimă: „Este mai dificil ca elevii să învețe la distanță. Nu toți au acces la internet și nu toți au telefoane mobile performante. Ce să mai vorbim de elevi, nu toți profesorii dispun de tehnica necesară. De exemplu, noi – ambii profesori – vorbim cu elevii de la un singur computer, dar încercăm să facem față acestor cerințe noi”.

Foto simbol: NBC News

Maxim Mocan – student în anul I la FJȘC, USM: „Pentru mine e destul de simplu să învăţ de la distanţă, pentru că acasă mă simt mai relaxat. Este ceva nou să discut cu profesorii prin mesaje, dar nu avem altă ieşire din situaţie. Totuşi, m-am obişnuit şi e mai bine aşa decât să recuperăm aceste ore vara”.

Augustin Țurcanu – student în anul I la UAIC ECTS FEAA Bălți: „Să fiu sincer, acest proces de învățare online a fost și este o provocare pentru noi – studenții. La începutul acestui proces, ne-a fost foarte greu să ne acomodăm cu noul tip de învățare, însă pe parcurs am început să ne obișnuim. Profesorii se atârnă cu mult respect fața de noi și ne dau explicații oriunde întâmpinăm greutăți. Într-un final, important este sa trecem cu bine peste această criză și să ne reîntoarcem la tipul de învățare obișnuit, deoarece totuși e mai simplu și mai interesant atunci când ne vedem cu colegii și vedem zâmbetul profesorilor”.

Georgeta Stepanov – decană la FJȘC, USM: „Învățământul la distanță, practicat în această perioadă în RM, se deosebește considerabil de forma încetățenită la nivel mondial a acestuia. Experiența noastră foarte modestă de a preda la distanță și de a învăța la distanță a generat o serie de disimilitudini de ordin conceptual, dar mai ales de ordin funcțional. Deosebirea principală constă în metodologia aplicată în procesul de predare-învățare-evaluare la distanță sau, mai bine-zis, în lipsa acesteia. Or, metodele de predare, formele de învățare și instrumentele de evaluare, care au început să fie folosite în situația creată, au reieșit, în linii mari, din abilitățile de a utiliza serviciile online și din condițiile/instrumentele tehnice, de care au dispus participanții la procesul didactic. În lipsa unor indicii de activitate clare (de ordin general-metodologic), fiecare a acționat pe cont propriu. În plus, nu toți actanții au avut la îndemână echipamente tehnice corespunzătoare: calculatoare, imprimante, scanere etc. și nici posibilități financiare de a procura softuri licențiate, necesare pentru realizarea unor sarcini curricularela distanță. Dar, în pofida acestor carențe, noi trebuie să fim uniți și să ne ajutăm reciproc, pentru că reușita și eficiența oricărui proces didactic, indiferent de forma lui de organizare, rezidă în cadrul relațional format, parteneriatul dintre studenți și cadrele didactice având o importanță enormă!”

Autor: Serafim Gangan, stagiar.

Articole asemănătoare

Back to top button