foto | Șor a deschis un nou magazin social la Strășeni. Formațiunea sa anunță că numărul beneficiarilor rețelei Merișor va depăși jumătate de milion
Astăzi, în orașul Strășeni a fost inaugurat oficial încă un magazin social din rețeaua Merișor. Acesta este al 129-lea punct de vânzare unde produsele de primă necesitate se comercializează la prețuri accesibile.
Beneficiarii magazinelor sociale sunt familiile cu mulți copii, pensionarii, veteranii și persoanele cu venituri modeste. Proiectul fost lansat acum cinci ani de liderul Partidului ȘOR.
Într-un mesaj adresat cu ocazia inaugurării magazinului social de la Strășeni, Ilan Șor a spus că unitatea a fost deschisă la solicitarea mai multor cetățeni, iar beneficiarii vor putea economisi bugetele personale, cumpărând produse la prețuri mai mici.
„Tot ceea ce face Partidul ȘOR, inclusiv acest minunat proiect, face pentru cetățeni. Sper că în perioada apropiată rețeaua de magazine Merișor se va extinde până la peste 200 de unități, astfel încât fiecare locuitor al țării să aibă acces la acestea și să poată economisi bani”, a declarat Ilan Șor.
La inaugurarea magazinului social a participat și vicepreședintele formațiunii politice, Vitalie Balinschi. El i-a felicitat pe locuitorii din Strășeni cu această ocazie și a menționat că rețeaua de magazine sociale va fi dezvoltată în continuare.
„Echipa lui Ilan Șor va continua să susțină dezvoltarea rețelei Merișor. Toți s-au convins, chiar și guvernarea distructivă a lui Dodon, numai că nu vrea să recunoască acest lucru, că magazinele sociale au fost colacul de salvare în această pandemie pentru mulți oameni cu venituri modeste”, a conchis Balinschi.
Prezentă la eveniment, deputata Violeta Ivanov a precizat că rețeaua Merișor intenționează să mai deschidă câteva magazine sociale staționare.
„Încă cel puțin două magazine sociale vor fi deschise în acest an, iar în curând vor fi puse pe linie încă 65 de magazine sociale mobile. În acest fel, numărul magazinelor sociale va crește până la aproape 200, iar cel al beneficiarilor va depăși jumătate de milion”, a punctat deputata.
La începutul acestei luni, rețeaua Merișor a deschis un magazin social în orașul Soroca, iar în iunie – la Nisporeni. Primul magazin social a fost deschis în 2015, în orașul Orhei, de către Ilan Șor. În cei cinci ani, numărul acestora a crescut până la 129, iar numărul beneficiarilor, în prezent, este mai mare de 350.000 – pensionari, veterani de război, familii numeroase și persoane cu venituri modeste.