fbpx

foto | Și-a lăsat amprenta și pe o clădire din Franța. Artista moldoveancă iZZY iZVNE, autoarea unei picturi murale în stilul său cosmic

Arta nu are frontiere sau limite ale imaginației. O demonstrează încă o dată artista moldoveancă Inna Jeleascova, alias iZZY iZVNE, cunoscută pentru desenele sale de street-art cu care colorează atât clădirile din țara noastră, cât și cele de peste hotare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De această dată suntem mândri de participarea Innei la Festivalul Internațional de picturi murale „Grenoble Street Art Fest” din Franța, care a avut loc la începutul lunii iunie. Atunci, tânără moldoveancă ne-a reprezentat țara, desenând în stilul său irepetabil peretele unui bloc cu 7 etaje.

Pentru întreaga lucrare, deloc ușoară, Inna a lucrat șase zile. La inaugurare a participat consulul Republicii Moldova în Franța, Ghenadie Codreanu, care a apreciat munca depusă și rezultatul atât de diferit față de toate picturile murale din Franța.

Împreună cu oficialii și organizatorii festivalului, Inna a luat parte în cadrul unei conferințe de presă cu tema „Arta stradală în Europa de Est”, unde a vorbit despre Festivalul „Urban Vibes”, care s-a desfășurat în luna mai în Moldova.

Amintim că recent, iZZY iZVNE a pictat și peretele al unui bloc din Suedia. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, artista spune cu mult entuziasm că aceasta este prima sa pictură „cu adevărat mare”. De asemenea, iZZY iZVNE precizează că schița a fost așteptată de acel „perete perfect” timp de un an.

Inna și-a început cariera în domeniul street-art în anul 2012, iar de atunci a lăsat în urma sa zeci de creații urbane. În anul 2014, aceasta a fost inclusă în cartea celor mai buni artiști graffiti din Europa, regăsindu-se în clasamentul „100 European Graffiti Artists”.

Articole asemănătoare

Back to top button