foto | RTEC anunță că troleibuzele sunt dezinfectate după fiecare cursă. Ce proceduri de prevenire a virușilor se mai efectuează?
Regia Transport Electric Chișinău anunță că întreprinde măsuri pentru prevenirea răspândirii virușilor. Întreprinderea municipală menționează că vehiculele sunt salubrizate de două ori pe zi.
În același timp, RTEC precizează că mijloacele de transport sunt dezinfectate după fiecare cursă. În fiecare dintre ele se găsesc soluții corespunzătoare, iar conductorii întreprind măsurile necesare pentru a igieniza barele, ușile, mânerele de sprijin și părțile din plastic a scaunelor.
La fel, pasagerii troleibuzelor pot vizualiza spoturi referitoare la măsurile de protecție individuală și de prevenire a riscului de infectare cu coronavirus. Acestea sunt difuzate pe monitoarele din troleibuze.



