fbpx

grafic | Peste cinci milioane de voturi numărate: Rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare din România

Biroul Electoral Central (BEC) centralizează procesele verbale privind scrutinul parlamentar. Potrivit datelor BEC, după numărarea a peste 95% din voturi, adică a peste cinci milioane, Partidul Social Democrat (PSD) conduce, urmat de PNL și USR-PLUS.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Marea surpriză o constituie, însă, scorul realizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), o formațiune cvasi-necunoscută, condusă de unionistul George Simion, căruia i-a fost interzis să intre pe teritoriul Republicii Moldova.

Alianţa pentru Unirea Românilor, AUR, a obţinut un scor foarte bun în diaspora. După numărarea a peste 58% dintre voturile de peste hotare, partidul lui George Simion a obţinut 26,51% dintre sufragii.

PSD a câștigat alegerile cu aproape 30% din voturi. PNL (25%) și USR-PLUS (15%) se clasează pe locurile următoare. AUR obține peste 9% din voturi. Partidele fostului premier, Victor Ponta (ProRomânia) și a ex-preșeidntelui României, Trăian Băsescu (PMP), au scoruri sub pragul electoral.

Foto: bizday.ro
Foto: bizday.ro

La alegerile parlamentare de pe 5 și 6 decembrie 2020, vor fi aleşi 465 de parlamentari, dintre care 136 de senatori şi 329 de deputaţi, mandatele acestora urmând a fi pentru următorii patru ani.

Numărul candidaţilor la alegeri parlamentare 2020 a crescut de la 6476, în anul 2016, la 7136 în acest an. Cei mai mulţi dintre candidaţi, respectiv 4659, candidează la Camera Deputaţilor, în timp ce 2477 candidează la Senat.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button