fbpx

foto | O femeie a născut al 14-lea copil la un spital din capitală

O femeie de 48 de ani din raionul Anenii Noi a adus pe lume cel de-al 14-lea copil la Maternitatea Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Nașterea a avut loc prin operație cezariană, intervenția fiind realizată de echipa medicală a instituției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit reprezentanților spitalului, procedura s-a desfășurat fără complicații. Nou-născuta, o fetiță cu o greutate de puțin peste 3,7 kilograme, este în stare bună. Mama se simte, de asemenea, bine și se află sub supravegherea medicilor.

Spitalul menționează că intervenția a fost efectuată de o echipă coordonată de medicul obstetrician-ginecolog Oleg Potacevschi. Personalul medical spune că acest caz confirmă nivelul de pregătire al colectivului și capacitatea de a gestiona situații cu grad ridicat de complexitate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Atât mama, cât și copilul vor rămâne internați pentru monitorizare până la externarea conform procedurilor medicale.

Articole asemănătoare

Back to top button