foto | Nicu Popescu, decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței

Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a fost decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe de la Paris.
Distincția i-a fost conferită de Benjamin Haddad, ministru pentru Europa, în prezența președintei Maia Sandu și a mai multor oficiali francezi.
Distincția reprezintă o recunoaștere a eforturilor de a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, de a consolida relațiile cu Franța și de a contribui la dezvoltarea Comunității Politice Europene la Chișinău, inclusiv organizarea summitului din 1 iunie 2023, afirmă ex-ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu.
„Sunt mândru că țara noastră a depus cererea de aderare la UE în martie 2022, a obținut statutul de candidat în iunie 2022 și a primit decizia de deschidere a negocierilor de aderare în decembrie 2023. Într-un context geopolitic marcat de incertitudini, relația dintre Moldova și Franța este mai importantă ca niciodată. Această distincție nu este doar a mea, ci aparține tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor obiective majore pentru Moldova. Sunt profund recunoscător pentru eforturile colective care ne-au adus mai aproape de Uniunea Europeană”, spune Nicu Popescu.
De menționat că, în timpul mandatului lui Nicu Popescu, R.Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană.
Nicu Popescu și-a prezentat demisia la începutul anului 2024. Atunci, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu Ordinul Republicii, în semn de înaltă apreciere a profesionalismului.