foto | Mărturiile unui medic din Moldova: „Ne înecăm… la sfârșitul fiecărei zile mă gândesc dacă se mai putea de salvat un om”
„La sfârșitul fiecărei zile de muncă mă gândesc dacă am făcut totul corect, dacă am procedat corect, dacă se mai putea de salvat un om și ce voi face în tura următoare”, acestea sunt mărturiile lui Ion Ciobanu, medic anesteziolog-reanimatolog la Spitalul din Căușeni, care și-ar dori mai mult timp pentru a analiza la rece deciziile luate rapid, în „zona roșie” a spitalului.
În cele 24 ore de tură, Ion Ciobanu merge repetat în blocul izolat în care sunt tratate persoanele care au contractat noul coronavirus. Tot de atâtea ori e nevoie să se echipeze din cap până în picioare și apoi să se debaraseze atent de fiecare articol.
„Procesiunea” este ca un ritual: halat, mănuși, încalță două perechi de botoși de protecție impermeabili, lungi până la genunchi. Pe cap pune o „basma” specială din material protector, iar la nas – lipici din construcție, astfel ca cele două straturi de măști să fie mai „prietenoase” și să nu adâncească brazdele deja existente. Pune și ochelarii, pe care îi spală cu detergent de vase, „ca să nu transpire”.
„Rezistăm pentru că altă ieșire nu-i, în spatele nostru nu-i nimeni. Timpul de afară desigur e istovitor de cald pentru noi, medicii, și mai ales pentru asistentele medicale, care petrec chiar și șase ore în acest echipament. Disconfortul e groaznic. Suntem încorsetați în straturi, transpirația curge șiroaie, iar paharul cu apă ne așteaptă răbdător ore în șir și tot nu mai ajungem la el”, spune el pentru PNUD Moldova.
Medicul relatează și despre ventilatorul adus de curând la spital, grație unei donații a Elveției și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Din 10 aparate procurate, unul a ajuns la Căușeni: „Terapia cu ajutorul ventilatorului este aplicată pacientului, atunci când dezvoltă o insuficiență respiratorie cu deficit de oxigen, care nu poate ajunge în organe vitale precum creierul, rinichii, ficatul, și în acest moment pacientul nu poate rezista, dacă nu este ajutorul nostru și al acestui echipament esențial”.
Ion Ciobanu este absolvent al școlii medicale din Bender și al Universității de Medicină din Chișinău, el are experiență de peste 35 de ani în domeniul medical și profesează „la periferie”, după cum spune el, acolo unde orice criză de sănătate se resimte mai acut, pe fundalul insuficienței de personal.
„Am pierdut simțul timpului și al pericolului”
„În sânge avem imunitate deja la perioadele stresante, dar acest val de pacienți chiar ne-a afectat, deoarece este o infecție nouă, ceva nou și necunoscut, iar necunoscutul provoacă unele sentimente de neclaritate, neliniște.
La început a fost o stare de frică, sigur că te gândeai la un moment dat că și tu poți fi infectat și ce vei face. Pe parcurs așa de tare am fost luat de valul acesta de pacienți, că am pierdut (zâmbește) simțul timpului și al pericolului. Practic la un moment dat parcă m-am liniștit sufletește.
Noi practic ne înecăm în acești bolnavi, nu avem locuri disponibile, avem și o mulțime de pacienți care nu au infecția COVID-19, cu alte patologii, care tot au nevoie de ajutorul nostru… Viața era frumoasă în afara spitalului, numai că, în acest moment, suntem legați de spital. Am anumite hobby-uri, preferințe. Ca să-mi scot stresul din turele de serviciu, fac sport, alerg în aer liber, merg la sală, ascult muzică, comunic cu prietenii. Acum toate acestea au rămas în trecut.
Chiar ne pare rău că unii oameni nu cred că este așa infecție, când noi aici ne luptăm cu ea, iar unii colegi de-ai mei n-au fost câte două luni acasă, fiind non-stop în spital, unii dintre ei. Eu spre exemplu am fost o lună în carantină în spital, timp în care nu mi-am văzut familia. Pentru toți noi, oamenii care iubim libertatea, asta a fost greu de suportat, dar a fost necesar”, afirmă reanimatologul Ion Ciobanu.
Unicul lucru pe care mi-l doresc tot timpul este să fiu mai atent, să am grijă să nu mă infectez, să fiu sănătos, ca să pot ajuta cât mai mulți oameni”, a mărturisit Ion Ciobanu.
