fbpx

foto | Maia Sandu, la Summitul din Odesa: „Dacă Ucraina pierde, credeţi-mă, Rusia nu se va opri în Moldova”

Înalți oficiali participă astăzi, 11 iunie, la Odesa, la cel de-al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. În acest context, a avut loc și o reuniune trilaterală România – Republica Moldova – Ucraina, între cei trei șefi de stat. Aceștia au discutat despre reziliența în fața amenințărilor externe, interconectările energetice, investițiile strategice, legăturile economice, precum și despre modul în care cooperarea regională poate deveni un scut real pentru cetățeni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est că „istoria ne-a arătat că, atunci când agresorii nu sunt opriţi din timp, costul păcii devine insuportabil” și susține că „dacă Ucraina pierde, Rusia nu se va opri în Moldova”.

„Suntem alături de Ucraina pentru că suntem convinşi că Ucraina este piatra de temelie a securităţii europene. Acest război nu este doar despre Ucraina. Este despre viitorul Europei. Mai mult decât atât, este despre ordinea internaţională bazată pe reguli. Facem multe, dar Rusia are mai multe arme, mai multă mobilizare, mai multă propagandă. Dacă vrem să restabilim pacea în Europa – şi trebuie – trebuie să egalăm şi să depăşim aceste capacităţi. În timp ce Rusia poartă un război brutal pe teritoriul Ucrainei, ne atacă pe restul dintre noi cu arme hibride – minciuni, manipulare, şantaj, infiltrarea sistemelor noastre politice. Subminează democraţiile, exploatează libertăţile noastre pentru a aduce la putere oameni care nu mai susţin Ucraina. Iar dacă Ucraina pierde, credeţi-mă, Rusia nu se va opri în Moldova”, a afirmat Maia Sandu.

Maia Sandu: „Rusia vrea o Moldovă care întoarce spatele Ucrainei şi Uniunii Europene”

În opinia sa, „actuala abordare – sprijinul lent, fragmentat, ezitant – nu este suficient şi nu a fost niciodată”.

„Rusia mobilizează mai repede, la o scară mai mare, are mai multe resurse, mai multe capacităţi şi mai puţine constrângeri. Ucraina primeşte mai puţin şi prea târziu. Asta trebuie să se schimbe. Lupta Ucrainei nu este lupta altcuiva. Este şi lupta noastră. O Ucraină independentă şi europeană nu este un gest de caritate. Este un interes vital pentru noi toţi. Costul întârzierilor creşte. Istoria ne-a arătat că, atunci când agresorii nu sunt opriţi din timp, costul păcii devine insuportabil. Trebuie să ne ridicăm la înălţimea provocării, aşa cum au făcut generaţiile dinaintea noastră, şi să ieşim mai puternici. Alternativa este să fim zdrobiţi de un dictator însetat de putere, care îi va inspira şi pe alţii să îi urmeze exemplul şi să distrugă pacea la nivel global”, a punctat lidera de la Chişinău.

Potrivit preşedintei, Rusia îşi doreşte ca ţara sa să întoarcă spatele Ucrainei.

„Rusia vrea o Moldovă care întoarce spatele Ucrainei şi Uniunii Europene. Mai grav – vrea să folosească Moldova împotriva Ucrainei şi a Uniunii Europene. Nu trebuie să permitem acest lucru. Moldova contribuie pentru că ştie ce este în joc. Ştim că securitatea Ucrainei este securitatea Moldovei”, a atras atenţia Maia Sandu.

Maia Sandu susține că au fost instruiţi peste 160 de genişti ucraineni și au fost găzduiţi peste 100.000 de refugiaţi

Ea a menţionat că tocmai de aceea au fost instruiţi peste 160 de genişti ucraineni, au fost găzduiţi peste 100.000 de refugiaţi, este facilitat tranzitul cerealelor ucrainene, au fost donate echipamente energetice pentru reconstrucţie, se fac investiţii în drumuri, căi ferate şi poduri, care într-o zi vor susţine procesul de reconstrucţie.

„Şi acolo unde mijloacele noastre sunt modeste, vocea noastră trebuie să fie puternică. Noi, prietenii Ucrainei, trebuie să fim vocea Ucrainei în lume. Acolo unde Ucraina nu are ambasade, să vorbim noi în numele ei.

La fiecare forum internaţional, în fiecare întâlnire bilaterală, să reamintim lumii că graniţele nu se schimbă prin forţă, atrocităţile nu sunt normale, răpirea copiilor este o crimă de război. Către liderii de la această masă şi către cei din capitalele europene şi din lume: să nu fim generaţia care a ezitat! Să fim generaţia care a stat ferm, a acţionat cu curaj şi a protejat pacea. Împreună putem apăra Ucraina. Şi, făcând asta, putem apăra viitorul nostru comun – într-o Europă unită, democratică şi liberă”, a subliniat preşedintele Republicii Moldova.

La reuniunea de la Odesa au participat miercuri 11 şefi de state, de guverne sau lideri ai parlamentelor, din România, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Albania, Bulgaria, Croaţia şi Grecia.

Articole asemănătoare

Back to top button