fbpx

foto | Ion Chicu: „Guvernul vrea să creeze aici posibilitățile după care oamenii pleacă peste hotare”

Premierul a participat astăzi la ceremonia de aniversare a 55 de ani de la fondarea raionului Ștefan Vodă. Ion Chicu a felicitat localnicii cu această ocazie, menționând că oamenii sunt bogăția locului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În context, șeful Executivului a subliniat că prioritatea Guvernului pe care îl conduce este crearea în țară a posibilităților după care oamenii pleacă peste hotare.

„Părinții și străbunii noștri ne-au lăsat o istorie, o țară frumoasă. Trebuie să ne gândim ce vom lăsa noi. Sarcina nu este deloc ușoară, dar mizăm pe conlucrarea dintre autoritățile publice centrale și cele locale. Pe toți ne unește trecutul și prezentul, iar noi trebuie să facem ca pe copiii noștri să-i unească viitorul”, a menționat premierul.

Ion Chicu a precizat că Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2020 – 2023 include un set de măsuri menite să impulsioneze dezvoltarea țării.

„Sunt sigur că putem îndrepta țara pe calea dezvoltării, începând de la modernizarea localităților ei, iată de ce este prioritar pentru noi să investim masiv în infrastructură, educație și sănătate, toate pentru a oferi oamenilor bunăstare și încredere în viitorul țării”, a declarat Ion Chicu.

Articole asemănătoare

Back to top button