fbpx

foto | Imagini de coșmar la Iași: O tornadă a distrus zeci de case, smulgând din pământ chiar și stâlpi de beton

O tornadă a făcut prăpăd în comuna Mirosloveşti de lângă Iași. Zeci de case s-au ales cu acoperișurile distruse, iar vântul puternic a luat cu el chiar și garduri, smulgând din pământ stâlpi de beton.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cel puţin două persoane ar fi fost rănite în timpul furtunii. Acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Natura s-a dezlănțuit vineri seară, în jurul orei 19:30. În doar câteva minute, comuna a fost lovită de o furtună.

Speriați, localnicii spun că au văzut o formațiune ce părea a fi o tornadă, în contextul în care Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de Cod galben și portocaliu de vijelii și grindină în toată țara. Astfel, potrivit meteorologilor, astăzi, între ora 12:00 și 18:00, în vestul, centrul și nordul țării și local în zonele montane și submontane, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină, notează libertatea.ro.

În schimb, în regiunile sudice și estice, în după-amiaza zilei de duminică, vremea va fi călduroasă, local caniculară în Câmpia Română, iar disconfortul termic se va accentua. Astăzi și mâine, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi și în sud, vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină.

Articole asemănătoare

Back to top button