fbpx

foto | Fotolii din piele, canapele și plante vii. Facilitățile avioanelor care vor efectua zboruri de tip taxi spre Chișinău

(Update, 16 aprilie 2020, ora 10:00)

Irina Bodolica, specialista superioară al Serviciului relații cu publicul din cadrul Autorității Aeronautice Civile, ne-a comunicat că zborul a fost planificat pentru 13 aprilie, iar solicitarea pentru autorizare a fost trimisă către Comisia pentru situații excepționale săptămâna trecută. Responsabilii, însă, nu s-au expus asupra subiectului pe 10 aprilie, ci la următoarea ședință, care a avut loc pe data de 13 aprilie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Știrea inițială

Guvernul a autorizat ieri două zboruri de tip taxi. Acestea sunt efectuate de companii private, care prestează servicii de organizare a zborurilor.

ZUGO a navigat pe paginile web ale companiilor care aduc cetățenii moldoveni din Newark, SUA și Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Astfel, am constatat că zborul de pe 13 aprilie și cel de pe 15 aprilie se efectuează cu avioane VIP, care dispun de mai multe facilități.

Conform site-ului oficial, compania Air X Charter LTD, care ar fi efectuat zborul de pe 13 aprilie de la Abu Dhabi, deține mai multe tipuri de avioane, cu diferite capacități de îmbarcare. În același timp, nu este clar dacă acesta a aterizat deja, deoarece zborul a fost autorizat ieri, tot pentru ziua de ieri.

În acest context, am solicitat o precizare de la Poliția de Frontieră, însă serviciul de presă nu ne-a putut spune dacă acest avion a aterizat sau nu. Am contactat și Ministerul de Externe, iar reprezentanții ne-au comunicat că responsabilă de autorizările zborurilor se face Autoritatea Aeronautică Civilă. Am încercat să contactăm și responsabilii de acolo, însă numărul serviciului relații publice indicat pe portalul web nu există, așa că am expediat un e-mail persoanei responsabile și vom reveni cu informații adiționale imediat ce le obținem.

Mai jos vedeți cum arată saloanele câtorva avioane pe care le deține compania menționată. Din imagini putem observa fotolii din piele, perne moi, canapele, plante vii și dispozitive multimedia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Zborul de la Newark, SUA, va fi realizat de compania Avcon Jet pe 15 aprilie. Facilitățile sunt asemănătoare cu cele ale aeronavelor despre care am relatat mai sus. La fel ca și în cazul precedent, am găsit pe pagina web a companiei imagini cu saloanele. Le puteți vedea mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deocamdată, nu se cunoaște câte persoane vor reveni cu aceste curse și nici care este prețul unui asemenea zbor.

CITEȘTE ȘI:

Zborul cargo Sudanul de sud-Djibouti-Chișinău-Krasnodar, autorizat de Guvern. Cine se va afla la bordul aeronavei?

Zborul cargo Sudanul de sud-Djibouti-Chișinău-Krasnodar, autorizat de Guvern. Cine se va afla la bordul aeronavei?

Articole asemănătoare

Back to top button