fbpx

foto | După opt ani de trai fără electricitate, mai multe familii din Sângera se pot bucura acum de lumină în case

Primăria municipiului Chișinău informează că primele familii din noul cartier al satului Dobrogea, orașul Sângera, au lumină în case, după opt ani de trai fără electricitate. De miercuri, 10 iunie, a început conectarea la rețeaua electrică a primelor case din cartierul respectiv.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul a inclus construcţia unei linii electrice cu lungimea de 5,5 km și instalarea a două substații de distribuție. Costul lucrărilor este de 2,5 milioane de lei și au loc în colaborare cu Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A. Primarul general, Ion Ceban, susține că acest proiect a fost tergiversat vreme de mai mulți ani.

„Mă bucur că împreună am reușit să creăm condiții mai bune pentru traiul familiilor din acest cartier. Vom continua proiectele începute și vom iniția și altele noi, în beneficiul locuitorilor din suburbii, care merită condiții similare cu cei din capitală”, a declarat edilul.

Cartierul nou electrificat din satul Dobrogea include 330 de loturi pentru construcția de case individuale.

Articole asemănătoare

Back to top button