fbpx

foto | Cum va arăta primul tronson al Autostrăzii A8, care va lega R. Moldova de România

A mai fost făcut încă un pas în procesul realizării autostrăzii A8, pe segmentul dintre Ungheni, Iași și Târgu Neamț. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat studiul de fezabilitate al acestui tronson, precum și conceptul general al traseului, care stabilește numărul de poduri, pasaje, tuneluri și alte elemente de infrastructură, a anunţat, joi, 30 octombrie, într-un comunicat, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Documentul aprobat vizează tronsonul 4 al autostrăzii A8 și include porțiunea de la Târgu Neamț până la Ungheni, traversând localitățile Moțca, Pașcani, Târgu Frumos, Podul Iloaiei și municipiul Iași. La capătul traseului, autostrada se va conecta cu noul pod peste Prut, pentru care licitația a fost deja încheiată.

Traseul va avea o lungime totală de 93,27 kilometri și va include 101 poduri și pasaje, 11 noduri rutiere și 14 tuneluri. Pe parcursul autostrăzii vor exista patru spații de servicii, șase parcări de scurtă durată și două centre de întreținere și coordonare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol, valoarea estimată a acestui tronson din Autostrada Unirii (A8) este de 26,39 miliarde de lei, adică aproximativ 5,3 miliarde de euro, o sumă care ar putea reprezenta un record al costurilor pentru o autostradă din România, ajungând la circa 56,8 milioane de euro pe kilometru.

Articole asemănătoare

Back to top button