foto | Caravana electorală a PD. Vlad Plahotniuc a mers la fabrica de cablaje din Fălești: Am creat noi locuri de muncă
Caravana electorală a Partidului Democrat continuă. Potrivit liderului democraților, în ultimele zile, candidații au mers și la Fălești, acolo unde Vlad Plahotniuc a interacționat cu lucrătorii și investitorii fabricii de cablaje.
Într-o postare pe Facebook, acesta nu a ezitat să laude reforma fiscală implementată de Guvernul Filip anul trecut, menționând că „investitorii de aici ne-au spus că au beneficiat din plin de facilitățile reformei fiscale, iar angajații se bucură de un loc de muncă stabil și de tichetele de masă”.
„Prin măsurile pe care le-am luat, asta am urmărit – să ȋncurajăm investițiile ȋn țara noastră și să creăm noi locuri de muncă. Astfel, viața ȋn sate și orașe va fi mai dinamică, va căpăta mai multă culoare, iar guvernarea democrată vă putea oferi mai multă bunăstare pentru oameni, pentru Moldova”, a adăugat liderul PDM.



