fbpx

foto | Află ce înseamnă credit online și cum obții, la necesitate, bani în siguranță

Prezentul este tot mai alert, iar necesitățile noastre zilnice devin din ce în ce mai mari. Din nefericire, sistemul bancar pune în seama clienților unele sarcini extrem de dificile, încărcate de tot felul de etape birocratice, iar acest lucru sperie potențialii debitori.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În cazul creditelor cu aprobare online dispar toate aceste limite și devine posibil să obții bani rapid, fără documente suplimentare, doar pe încredere și în baza unui act de identitate valabil la momentul accesării împrumutului, păstrând intactă istoria ta creditară.

Ce înseamnă un credit online și cum obții, la necesitate, bani în siguranță, află dintr-un material oferit de specialiștii Kreddy.md. Scapă de stereotipurile și fricile pe care le aveai față de creditele doar cu buletinul în Chișinău și fă rost de bani chiar atunci când ai nevoie.

Ce este un credit online?

Conform teoriei economice, un credit online reprezintă raportul dintre instituția de micro-finanțare (creditor), care prestează servicii financiare, și o persoană fizică (debitor), care accesează un credit, în mediul virtual, prin instrumente digitale. Aceste relații sunt mutuale, fondate exclusiv pe discernământ și acord dublu, parvenit de la ambele părți, neforțat cumva și fondat exclusiv pe cadru legal pertinent.

Dacă până nu demult unica metodă de contractare a unui credit ținea de o instituție bancară, acum ai posibilitatea de a scăpa de drumurile lungi, de cozile interminabile și de tonele de hârtii pe care trebuie să le prezinți, accesând exclusiv un instrument digital, precum este creditul rapid doar cu buletinul.

Cum accesezi un credit online?

Compania Kreddy.md oferă cele mai avantajoase și comode condiții de accesare a creditelor. Regulile de fond se rezumă la condițiile de a avea vârsta între 18-70 de ani, capacitate de exercițiu, cetățenia Republicii Moldova, un venit regulat din care poți rambursa creditul accesat și, evident, posibilitatea de a returna împrumutul de oriunde din Moldova.

Pentru a lua creditul, accesează cererea online, completează rubricile. Selectează suma și intervalul dorit. Cererea poate fi completată și la una dintre filialele Kreddy.md, la orice terminal de plată RunPay Mini sau la telefon – 078 18 88 18.

Decizia este luată în 15 minute și semnezi contractul de credit la cea mai apropiată filială a companiei, de pe str. Ismail 58/1 și bd. Moscovei 1/2, la unul dintre magazinele partenerului Darwin sau la orice terminal de plata RunPay Mini, indicat pe hartă. De asemenea, poți primi banii în numerar sau direct pe cardul bancar, fără prea multe dificultăți.

Ai nevoie de bani rapizi? Vrei să acoperi o necesitate financiară apărută urgent? Nu ai timp de drumuri la bancă, de identificarea fidejusorilor sau nu vrei să riști, asumându-ți un gaj? Nici nu e cazul acum, deoarece ai posibilitatea de a accesa împrumuturi online avantajoase, rapide, din orice colț al țării.

Kreddy.md este aliatul tău în acoperirea cheltuielilor urgente și în suplinirea comodă a bugetului de familie, în momente de criză. Apelează chiar acum, iar restul rezolvă pentru tine echipa Kreddy.md

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button