fbpx

foto | Accident cu implicarea mai multor mașini. Sunt victime

Doi șoferi au ajuns la spital după ce mașinile pe care le conduceau au fost implicate într-un accident. Totul s-a petrecut în dimineața de vineri la ieșirea din localitatea Caracușenii Vechi din raionul Briceni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din cercetările preliminare la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 28 de ani, locuitor al raionului Briceni, conducând automobilul de marca Audi A4 pe traseul G5 din direcția satului Caracușenii Vechi în direcția localității Tabani din raionul Briceni, din motive necunoscute, în curba drumului a ieșit pe banda de sens opus și s-a tamponat cu partea laterală stânga din față în partea lateral stângă pe mijloc a microbuzului de marca Mercedes-Benz Sprinter, condus de un tânăr de 32 de ani, locuitor al raionului Briceni.

Ulterior, automobilul de marca Audi, continuând deplasarea pe banda de sens opus s-a tamponat frontal într-un alt microbus care era condus de un bărbat de 67 de ani, la fel din raionului Briceni, care după ciocnire ambele mijloace de transport au fost proiectate în canalul de scurgere a apelor pluviale.

În urma accidentului rutier conducătorul automobilului de marca Audi de 28 de ani și șoferul microbuzului de 67 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale fiind transportați la spitalul raional Briceni.

Fiind supuși testării alcoolscopice s-a stabilit că șoferii nu au urcat băuți la volan.

Alte circumstanțe ale producerii accidentului urmează a fi stabilite.

foto: politia.md
foto: politia.md

Articole asemănătoare

Back to top button