fbpx

Fostul avocat al lui Trump: Cu 35.000 de dolari, președintele ar fi cumpărat tăcerea actriței porno Stormy Daniels

Fostul avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, a arătat miercuri, în cadrul unei audieri publice în Congresul american, un cec prin care președintele i-ar fi rambursat o parte din suma de 130.000 de dolari oferită actriţei de filme pentru adulţi Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii avute cu miliardarul republican.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Vă prezint o copie a unui cec de 35.000 de dolari pe care Trump l-a semnat personal când era deja preşedinte al SUA”, a semnalat Cohen în timpul unei audieri în Comisia pentru Control a Camerei Reprezentanţilor.

Potrivit afirmațiilor sale, cecul datează 1 august 2017.

Michael Cohen a zis că cel mai mare regret al său nu este faptul că a mijlocit plata către actriţa porno, ci că a minţit-o pe soţia lui Trump, Melania, transmite Agerpres.

„Ea este foarte de treabă, un om bun. O respect mult şi nu merita asta”, a spus Cohen despre prima doamnă.

Întrebată anul trecut despre acest subiect, Melania Trump a spus că are „alte lucruri mai importante în cap” decât speculaţiile presupuselor infidelităţi ale soţului.

Mijlocirea plăţii către Stormy Daniels este însă una din faptele care i-au adus lui Cohen o pedeapsă de 3 ani de închisoare.

Instanţa a interpretat plata făcută către actriţa porno drept o încălcare a legislaţiei electorale pe motivul că, prin această operaţiune, Trump a dorit să-şi mențină o imagine bună pe parcursul campaniei.

Anul trecut, Michael Cohen a transmis presei o înregistrare în care el discuta despre posibilitatea de a cumpăra tăcerea unei foste „playmate” cu care actualul lider de la Casa Albă ar fi avut o relaţie extraconjugală, respectiv Karen McDougal.

Articole asemănătoare

Back to top button